După martie mi-au rămas bani în bugetul de cultură, deși a fost o lună care m-a lăsat torcând de satisfacție. Am făcut report, că am multă treabă cu cultura din Iași în aprilie.
Orașul unde se întâmplă prea multe
În Iași se întâmplă mereu prea multe lucruri în zona de cultură. Știu, e o afirmație vexantă. Că doar, se știe, în cultură nu se prea întâmplă lucruri în România, iar Iași e un oraș al Estului Îndepărtat, câte chestii s-ar putea petrece aici?
Prea multe pentru mine, pentru că-s flămândă și aș vrea să le bifez pe toate și e musai să aleg și nu e ușor deloc, pentru că ar fi comod să mi se termine bugetul de cultură, dar nu e despre bani, e vorba de timp. N-am timp de toată cultura care se întâmplă la Iași.
Mi-aș pune și niște cenușă în cap, nu prea multă, doar vreo două firicele, că mi-a fost și încă îmi e prea ușor să bodogănesc că e prea facil argumentul ăsta cu ”n-am timp” și că pentru cultură ÎȚI FACI timp (pentru cultura din Iași, în mod special, îți faci măcar oleacă de timp), nu aștepți să-ți cadă timpul din cer. Și când colo, ce să vezi, în Iași se întâmplă prea multe ca să am timp pentru toate.
Bine, două firicele de cenușă pentru ușurința cu care judec timpul celor care n-au timp de cultură. Dar doar două, ca să învăț să judec mai empatic, că de bodogănit, tot o să bodogănesc: pentru cultură, ÎȚI FACI timp, nu aștepți să-ți pice din cer.
Dacă te trezești că n-ai timp pentru PREA MULTĂ cultură, aoleu, ce mi-a ieșit din degete, am ajuns și aici, mă plâng de prea multă cultură, mi s-a urcat atâta cultură la cap, ca bunăstarea cetățeanului european care are senzația că e sărac dacă nu-și permite să meargă măcar o dată pe an să vadă și el cum trăiau bogații de pe vremuri la Versaille, ”vive la revolution”, ”jos corporațiile”, pe vremuri cultura era suficient de puțină ca să se dea pe sub mână și avea alt gust, nu era pe toate drumurile cultură pentru toată lumea, de asta ieftină și plină de E-uri, eheee, prea multă cultură strică.
Să ne revenim.
Deci.
N-am timp de câtă cultură e la Iași non stop. Problema mea nu mai e demult că aș vrea să merg și n-am unde. Ci că aș vrea să aleg și mă doare sufletul. Și că apoi trebuie să fac pace cu ce ”i missed out” și să mă bucur de ce am făcut. Asta cam sună a fericire.
Ziceam că în martie am mers la o grămadă de evenimente culturale cu bani așa de puțini, că am rămas pe excedent la bugetul de cultură.
A fost Luna Sculptorilor Români
E un eveniment care e la a cincea ediție în Iași. Începe în fiecare an pe 19 februarie și durează o lună. Anul acesta au fost vernisate peste 250 de sculpturi în cadrul a 35 de expoziții personale și colective.
Dar ce îmi place mie cel mai mult la evenimentul ăsta, marca lui, este felul în care umple orașul de sculpturi contemporane. Dai de ele peste tot. Pe unde te aștepți, și pe unde nu te aștepți. În zonele pietonale ale bulevardelor principale, pe iarba din față de la Palatul Culturii, în fața Mitropoliei, dar și prin Grădina Palas, la aeroport, în cafenele. Peste tot.
În fiecare an stârnesc controverse. În fiecare an se încing spiritele, unii se vexează, alții nu pricep, iar alții se bucură. În fiecare an sunt tot mai multe, apar în tot mai multe locuri. Ador asta.
În Luna Sculptorilor Români orașul zumzăie, se umple de arome, fierbe lent, fierbe iute, e plin de viață. Când oamenii se ceartă de la artă, arta și-a făcut treaba.
În fiecare an e tot mai bun evenimentul ăsta. Las, totuși, o bulină pe lista de ”TO DO” din anii viitori:
- Site-ul cu programul evenimentului e o idee faină, dar a rămas la varianta 1.0 pentru evenimentul de anul ăsta. Mi-a fost dificil să găsesc programul complet, în calendarul interactiv au fost trecute doar foarte puține evenimente, iar programul l-am găsit mai degrabă pe pagina UAP, decât pe linkul oficial afișat inclusiv pe pagina de Facebook dedicată evenimentului. Eu sper ca la anul să găsesc pe siteul ăsta toate informațiile despre evenimente, artiști și arta lor, ca să mă pot orienta mai ușor.
În afară de asta (și de dorința ca cineva să se ocupe o dată și de pagina aia de Facebook a Băii Turcești, să trăiesc în orașul care generează evenimente de calibrul acesta mă face, pur și simplu, fericită.
Fixația cu Muzeul de Etnografie
Am avut o fixație în luna martie: să ajung să vizitez iar Muzeul de Etnografie de la Palatul Culturii.
Îmi plăcuse expoziția de scoarțe și covoare și voiam să o mai văd o dată.
Iubesc expoziția asta. Ador să intru în încăperile neverosimil de înalte, tapetate cu scoarțele, covoarele și ștergarele adunate de prin toate locurile și de prin toate vremurile.
Întâi m-am simțit mică de tot acolo. Ca o fetiță. Ca o Alice de România, minusculizată de vreo poțiune magică și transportată în încăperile cu pereții căptușiți, burdujiți, împletiți cu toate covoarele de pe care se precipitau spre mine culorile calde, florile, mândruțele, pomii, păsările, toate femeile din toate timpurile țesând, țesând.
Apoi, m-am simțit brusc mare acolo, între toate covoarele țesute de toate degetele femeilor, m-am simțit mare, țesută la rândul meu printre ramurile pomilor vieții, cu mâinile în șold, zeiță contemporană, între toate zeițele ancestrale. Uitasem, toate uităm, în fiecare zi uităm, trăim deconectate de toate celelalte femei ale noastre, uităm. Noroc de Muzeul ăsta și de camerele lui neverosimil de înalte unde te simți mică și mare și de unde pleci însoțită de toate zeițele țesătoare până la următoarea uitare.
Am prins bilete la Carmina Burana!
E unul din spectacolele pe care trebuie să le vezi măcar o dată la Iași. Nu poți să locuiești aici și să nu mergi măcar o dată la Carmina Burana. Dincolo de muzica pe care o știi deja, spectacolul ăsta îți aduce pe scenă tot: Corul Operei, Corul de Copii, Baletul Operei, orchesta, soliștii, ce să mai, tot.
E un fel de responsabilitate pe care o ai în calitatea ta de persoană inserată în cultura orașului tău. Te duci la Carmina Burana. Dacă prinzi bilete. Și dacă nu prinzi, la anul ești mai atent.
Unde stă inima
Dacă nu știi de unde să începi cu reconectarea la cultură, uite un start perfect: mergi la un spectacol caritabil în care performează copilul unei prietene.
Și dacă știi deja cum să te conectezi la cultură, tot du-te.
Am fost la ”What happened to the heart”. Copila prietenei e una dintre balerine. A fost un spectacol emoționant tare de tot despre violența domestică, despre cum moștenești tiparele violenței și cum evadezi din ele. O combinație de teatru cu balet. A fost un spectacol la care n-am fost doar satul care susține copilul. Am fost cu adevărat un spectator prins în poveste.
Am cumpărat 14 bilete la ”O tragedie veninoasă”!
Am mers cu toată gașca de prieteni.
Nu mai văzusem nimic regizat de Silviu Purcărete, așa că n-a fost greu să aleg spectacolul ăsta. Însă n-am încă suficientă experiență de consumator de teatru ca să mă pot pronunța altfel decât intuitiv:
Nu știu dacă mi-a plăcut spectacolul ăsta sau nu.
Am putut să zic, la final: da, pricep de ce e un regizor mare.
Dar cred că trebuie să mai merg la vreo două spectacole semnate de Silviu Purcărete ca să mă lămuresc dacă-mi place sau nu.
Am rămas cu mixed feelings după Tragedia veninoasă. Și grupul a fost cu mixed feelings. Unora le-a plăcut maxim, altora nu, unii au rămas nedumeriți.
Și eu am rămas nedumerită. Mi s-a părut că, nu știu, a rămas ceva nespus până la capăt. Sau ceva care a fost spus și poate că mi-a scăpat mie printre rânduri. Nu că nu s-ar fi spus destule și zguduitor.
Actorii au fost foarte buni în rolurile lor. Scenografia a fost impresionantă. Dar, pentru mine, ceva nu s-a legat. Poate a fost despre mine. Nu știu. Că n-am încă suficientă experiență.
Așa că mi-am propus să capăt destulă experiență. Și să mai strig și altă dată gașca la teatru.
Și cum ziceam că am rămas cu bani din bugetul de cultură pe martie, a doua zi după spectacol am intrat iar pe siteul TNI și mi-am luat bilete de toți banii.
Pentru că mi-am propus să văd toată stagiunea de teatru de la Iași, ca să știu ce anume le propun prietenilor mei când îi anunț pe grup: ”eu mă duc la spectacolul ĂSTA. Vine careva?”.
Așa că, în aprilie am bilete la: ”Frici”, ”Adăpostul femeilor”, ”Venirea”, ”De dinaintea amintirii” și mi-au rămas bani și pentru un balet și ceva bunătăți de la trupa de teatru a Ateneului național Iași.
Dar despre toate astea mai vorbim în episodul viitor 🙂