Durata citire: 13 min

Pe mine mă frământă tare de tot rapoartele astea făcute de INSSE și Eurostat cu privire la consumul de cultură în România.

Mă frământă ele pe mine și le frământ și eu pe ele. 

Nu-mi ajunge să-mi arunc un ochi peste vreun articol alarmist sau sarcastic despre cât de puțin citesc românii.

Da, știu, suntem la coada Europei, nu citim.

Statisticile despre lectură

Da, știu, femeile citesc mai mult decât bărbații și tinerii mai mult decât adulții, dar chiar și așa se citește extrem de puțin în România. Stratul cititorilor e ca împărțirea bogăției într-o țară debusolată care tocmai a scăpat de vreun regim despotic și s-a amețit de corupție și valori busculate: există un procent minuscul de cititori care dețin toată lectura parcursă în întreaga țară într-un an. Serios. 

Cititorii români sunt aglomerați în bule frenetice și dense. Înghit hulpav volum după volum. Merg în haită la târgurile de carte sau festivalurile de literatură. Consumă tot ce prind. Sunt hămesiți, vorace. Și, când se uită la statisticile despre lectură care tot proaste rămân, devin de-a dreptul disperați. Citesc mai mult, mai bine, își consumă și mai multe resurse financiare ca să cumpere cărți.

Dar e cam degeaba pentru statistici.

Da.

Știu.

Și nu doar asta mă frământă.

Celelalte statistici

Pe mine mă frământă și CELELALTE statistici. Cele care apar în aceleași rapoarte, dar despre care nu vuiește presa așa de tare:

De exemplu, tot Studiul despre Condițiile de viață ale populației din 2022 spune că:

• 85,5% din populația cu vârsta de 16 ani și peste nu a mers la nici un film la cinema în 2022.
• 89,6% nu a mers la NICI UN SPECTACOL
• 86,4% nu a vizitat NICI UN OBIECTIV CULTURAL
• 93% nu a mers la NICI UN EVENIMENT SPORTIV.

Nu pot să trec la diverse statisticile astea. Pur și simplu nu pot. Mă enervează și vreau să fac ceva ca să se schimbe.

Că așa cred eu. Că nu e suficient să ne vexăm. Nici să ne simțim bine că nu despre noi e vorba, că uite, noi ne lăfăim în cultură, se vede și pe Goodreads, citim sute de cărți pe an. 

Dacă citim, nu mai mergem la teatru

De altfel, ceva îmi dă cu virgulă oricum: procentul celor care NU AU CITIT NICI O CARTE în 2022 ESTE DE 70,6%.

Deși e dezastruos, e depărtișor de toate celelalte procente. Mie îmi sună cam așa: Pentru mulți dintre noi, ăștia care citim, cultură înseamnă lectură. PUNCT. Multicei dintre noi citim, dar nu călcăm la nici un fel de eveniment cultural. 

Ceea ce transformă bula celor top 10% a celor care o rupem pe opulență la lectură în bula celor 1% bogătași la cultură.

Niște timp semnificativ n-am fost cu mult mai brează decât mulți dintre vecinii mei de bulă în ce privește participarea la evenimente culturale de tot felul.

N-am timp de cultură

Mi-a convenit să cred că n-am avut timp.

Cultura avea, în anii ăștia sporadici, o conotație aparte pentru mine. Era ceva elitist, cam inabordabil, nu foarte ușor accesibil. Ceva foarte bun de avut și musai de indicat copiilor că există, dar la categoria aceea de care n-avem timp, că life.

Nu că nu mi-ar fi surâs ideea de teatru sau operă. Dar nu mă încumetam să mă pornesc. Din diverse motive. Toate, absolut toate au fost serioase. 

N-am nici o urmă de dispreț și superioritate pentru oamenii care nu frecventează instituțiile de cultură.

Înțeleg perfect cum e. E un vârtej. O nebunie.  Un montagne russe nebun. Te trece el pe tine prin toate fricile. Te trece prin bani, copii, carieră, nașteri, divorțuri, iubiri, serviciu, bani, bani, școală, curățenie, bani, copii, rate, mâncare, curățenie, bani, copii, boli, muci, bani, curățenie, mâncare, școală, bani.

Eu n-am fost hard core în procentele alea. Că de mers am mers. Pentru copii. Tot universul meu de mamă s-a învârtit împrejurul lor. Am bătut cu ei toate muzeele și casele memoriale din Iași și de pe oriunde am mers. I-am dus la teatru și la operă, n-au căzut pe spate, dar măcar am bifat. Ani de zile am văzut toate filmele de animație care au apărut. Nici un film de adulți. 

Am crezut că pentru mine contează să fac asta CU EI. Și pur și simplu nu mai găseam timp să fac asta doar pentru mine. Prea multe alte priorități. Prea mare viteza montagne russe-ului.

Aveam dreptate. ERA important pentru mine să fac asta cu ei. Ador să mă inserez în cultură cu copiii mei. 

Și totuși, e important să mă inserez în cultură

După ce au devenit toți adolescenți, mi-am dat seama că aveam o jumătate de dreptate. Că, de fapt, E IMPORTANT PENTRU MINE să mă inserez și de capul meu în cultură. Nu doar pentru ei. Nu doar cu scop pedagogic. Nu doar ca să educ. Nu doar ca să mă bucur de viziunea lor fresh și crisp. 

E important să mă inserez în cultură de dragul culturii. În artă de dragul artei. Pentru că-mi place. Pentru că vreau. Pentru că e, pur și simplu, o desfătare. Și pentru că vreau să se oprească montagne russeul ăsta nebun care mă trece el pe mine prin toate.

Vreau să trec EU prin toate câte aleg singură. Prin toate cele pe care nu le aleg, vreau să trec CUM vreau eu. Și cultura este radarul cu care navighezi vremurile.

Mă frământă de multă vreme statisticile astea. De fapt, anul trecut pe vremea asta inspectam și conspectam tot frământările astea. 

Și luam decizii:

Despre ce să schimb. Despre cum să fac. Despre cum să contribui. Despre cum să îmbunătățesc statisticile astea care mă frământă.

Cinci obiceiuri noi

Spuneam anul trecut că am pus challenge pe Goodreads copiilor mei. Că vreau să contribui cu trei cititori la lista celor care au citit mai mult de 10 cărți într-un an. Atât mi-am propus în obiective SMART. Și mi-a ieșit.

Restul n-a fost în obiective SMART. Dar, retrospectiv privind lucrurile, a fost în materializarea unor intenții. Am căpătat obiceiuri noi. Am adăugat noi dimensiuni în viața mea. Acum, după un an, eu simt că trăiesc mai frumos. Simt că viața mea a devenit mai împlinitoare. Sunt, pur și simplu, mai fericită. Și am și contibuit cât am putut și știut eu la creșterea indicatorilor de consum cultural în România. Când o să apară Barometrul cultural pentru 2024, o să citesc statisticile acelea și o să știu că am contribuit și eu un strop la tot ce e cu plus acolo.

1. Am un signature gift

Fetica mi-a zis acum câteva zile că ”my signature gift” sunt cărțile. 

Am realizat că da, așa e. Anul trecut am decis că oricum nu mă pricep la alte cadouri, așa că de acum eu fac mereu, oricui cadou cărți. Asta am făcut tot anul. Cu ocazii, dar și fără ocazii. Am dăruit multe cărți. Le-am ales cu dragoste. Am vorbit despre ele prietenilor mei. Le-am dăruit cu dragoste. Tot ce-am dăruit s-a citit. 

2. Am eliberat un timp special pentru cultură

Mi-am făcut o planificare a timpului pe care mi-l aloc MIE 

Am abordat problema managerial de-a dreptul. Ca la serviciu:

• Am făcut un excel, mi-am evaluat timpul de lucru și am stabilit timpul liber care nu se negociază.
  • Am scos din timpul liber toate activitățile legate de îngrijirea gospodăriei. Ăla nu e timp liber. E timp de lucru.
• Am stabilit foarte concret ce timp NU are voie să fie despre lucru sau despre casă.
• Am început să implementez ideea: nici un weekend nu mai e pentru casă. Casa e prioritatea doi. Mâncare, curățenie, rufe, spălat geamuri și de astea fac dacă am timp. Și dacă am chef. 
• Weekendurile sunt timp pentru tot ce NU trebuie, dar mă îmbogățește și îmi dă sens: cultură, conectare în familie, prieteni. 
• La fiecare început de lună îmi programez weekendurile. Nu-mi iese mereu și nici nu sunt foarte strictă la programări. Dar mi-am dat seama că gata, a devenit o regulă: în weekenduri se întâmplă teatru, operă, filme, muzee, fie cu prietenii, fie cu copiii, fie singură. 

Și așa de bine mi-a prins, că mi s-a restructurat setarea legată de timp. E destul timp pentru toate. Inclusiv ca să mă înfrupt din cultură.

3. Planific vizitele la obiective culturale

În fiecare lună îmi aleg două obiective culturale de vizitat sau revizitat și îmi pun sarcină în calendar să merg acolo.

Scanez toate expozițiile temporare din Iași. E abundență de evenimente de artă aici. Case memoriale, muzee, expoziții temporare la Palatul Culturii, expoziții de artă contemporană la Baia Turcească, galerii peste galerii, pur și simplu nu poți merge doi pași fără să dai nas în nas cu ceva vizitabil. E superb orașul meu. E superb. Mustește de cultură. Cum, cum să te usuci, cum să te deshidratezi așa, cum să te decuplezi atât de la minunăția asta de cultură într-un oraș așa ca ăsta, care efectiv dă pe dinafară de atâtea minunății?

Ei bine, poți, na. Asta e. Numai că eu am decis că nu mai vreau. Eu vreau hidratare intensă . 

4. Scriu și vorbesc despre cultură

Am decis să scriu mai ordonat și mai programatic și mai mult. Am decis să-mi fac o disciplină a scrisului și vorbitului despre evenimentele la care merg și îmi plac.

Simt că e important să duc vorba mai departe și mi-am luat asta în brațe ca pe o misiune.

Cultura e șmecheră tare de tot. Să faci parte din ea e absolut wow.

Încape în viața noastră absolut orice ne dorim: #inclusivcultura.

5. Am un buget de cultură

Cel mai și cel mai wow lucru pe care l-am făcut anul trecut a fost să-mi fac un BUGET DE CULTURĂ. Sunt foarte mândră de asta.

Nu mă dau deloc afară banii din casă. Și pare că nu e ieftin să participi la viața culturală a orașului sau comunității tale.

Nu e ieftin deloc biletul la Operă, iar când vin trupele de teatru de la București, pfuai, se destramă buzunarele.

Ei bine, eu am decis că e o iluzie.

E scump pentru că nu e planificat. Și e mereu o cheltuială neașteptată și neobligatorie. Lipsită de urgență.

Așa că am decis să-mi fac un buget de cultură.

E mare bugetul meu de cultură. E MUUUUULT mare mare decât 3,3% din PIBul pe care-l produc eu. E considerabil mai mare și decât 6% din PIB ul meu.

600 de lei pe lună e bugetul meu personal de cultură. Bine, asta nu include cărțile. Cărțile sunt separat.

600 de lei pe lună aloc eu pentru spectacole și obiective culturale.

A devenit partea preferată a lunii mele. 

În jur de 20 ale lunii, când încep site-urile teatrelor și operei să publice programul lunii următoare, deschid tot și încep să cotrobăi. 

Sunt luni în care aleg 1-2 evenimente de toți banii. Altele în care aleg multe evenimente. Nu mai trece o lună fără să merg la teatru și la operă, fără să vizitez un muzeu sau o expoziție. Astea sunt must have.

Eu știu că principala obiecție la cultură e că e scumpă. Dar nu e. E o iluzie. Adevărul e că mulți dintre noi ne permitem banii ăștia. Adevărul e și că mulți NU ni-i permitem. Dar ne permitem 400 de lei, 300 de lei, 100 de lei, 50 de lei pe lună pentru cultură.

De 50 de lei poți merge la un spectacol de teatru sau la 2-3, chiar 4 muzee, sau la vreo 6 case memoriale, la un concert de muzică clasică, gratis la expozițiile de la Baia Turcească și la o grămadă de galerii de artă. Nu e scumpă cultura în România.

Pui un buget mic la încolțit și se face mare. Eu așa am pățit. De câteva luni sunt atentă și la evenimentele de pe Facebook. Feedul meu a căpătat un suflu nou. Urmăresc reviste, librării, scriitori, critici, artiști și se rostogolesc evenimentele pe wallul meu unul după altul. Și mă duc. Mă duc și în timpul săptămânii.

Uneori singură.

Însă de multe ori cu cîte cineva.

Pandemie de bucurie

Am înnebunit pe toată lumea cu cât de minunat este la teatru, operă, film, muzee, galerii și expoziții. Așa că am o grămadă de prieteni, și femei și bărbați care mi-au zis: trece-ne și pe noi pe listă când cauți bilete. Că vrem și noi!

Toate emoțiile sunt contagioase.

E atât de simplu să înțelegem cum e contagioasă frica. Ne îmbolnăvim de frică zi după zi. Ne contaminăm cu furie și o dăm mai departe. Devenim surescitați împreună. Împroșcăm cu dispreț. Nu ne obosim să ne gândim vreo clipă cum funcționează mecanismele molimelor de frică, dispreț sau furie. De ce ne-am obosi: e atât de clar, încât e ca și cum te-ai obosi să te gândești cum de trăiești dacă respiri. E ceva firesc. Locuri comune sunt frica, furia și disprețul, locuri familiare. Te ating, te molipsești, dai mai departe, atingi pe altul, crește molima-n alții. Simplu.

Dar ne obosim să ne întrebăm cum de e așa puțină bucurie. De ce nu ne molipsim de răbdare, de iubire, de bucurie, de cooperare, de ce citim așa de puțin, de ce nu mergem la spectacole?

E atât de simplu: TOATE emoțiile sunt molipsitoare. Și bucuria e, și iubirea. Condiția ca să devină pandemii e să le și dai mai departe. Să devii contagios.

Să deschizi cartea, să te duci la spectacole, să vorbești despre asta, să scrii, să comentezi, să anunți un prieten, să răspândești bucuria ta.

E atât de simplu.

#inclusivcultura #eșticultura