Bucuria de azi: homeschooling

Durata citire: 2 min

A fost nevoie ca o țară întreagă să-și țină acasă copiii, ca să realizăm că există suficientă tehnologie pentru a asigura accesul copiilor la educație școlară și evaluare de acasă.

Nu pretind că homeschoolingul e o variantă eficientă la scară națională, nici nu pledez pentru implementarea ei ÎN LOCUL educației școlare tradiționale. Spun doar că e, și ar trebui să fie, o OPȚIUNE posibilă pentru cei ce își doresc asta și dispun de timpul și resursele necesare să o aleagă.

M-am întrebat mereu cum ar fi să fac homeschooling. Zilele astea aflu: pentru mine, e BINE.

Bucuria mea de zilele astea vine și de aici. Am șters praful de pe pian, am scos ierbarele din sertar, am înșirat materialele de artă peste tot prin casă, am scos la vedere enciclopediile și dicționarele. Și da, am scos și auxiliarele de română și mate, și manualele de fizică și chimie.

Timpul se organizează firesc, de la o zi la alta. Copiii lucrează, apoi se harjonesc prin curte, apoi își iau lecția de pian, gatim și punem masa împreună, apoi căutăm pe net informații despre plantele din grădină și ziua se incheie plină, cu sens și lipsită de angoasa temelor sau notelor, deși tot fac teme, deși ei știu că urmează și felurite forme de evaluare.

Mă bucur deplin de „Școala noastră de acasă”. Și visez timpurile în care să pot alege asta, fără spectrul izolării la domiciliu. Din libertate, fără constrângere 🙂

Nu uita să ne povestești bucuria de azi💝

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *