Durata citire: 7 min

”Dă/te mai încolo!”, exclamă bosumflată Didi, pinguina roz. ”N/am loc aici. Tu nu vezi?”

Aricilă nu răspunse. Era concentrat. Privea cu atenție o încăierare de mormoloci și încerca să decidă cu care din ei ținea: cu cel de la stînga, cu cel de la dreapta, cu cel de deasupra, cu cel de dedesubt. Era o treabă dificilă, pentru că se foiau în continuu, astfel că cel din stînga ajungea deasupra, cel din dreapta la stînga, cel de dedesubt la dreapta sau… stai! poate că cel din stînga era acum la dreapta, iar cel de la dreapta dedesubt…

Aricilă se înfoiase de atîta concentrare și număra mormolocii cu degetele, în timp ce mișca, în tăcere, din mustăți. Didi se inghesuia în el, încercînd să vadă și ea ceva în ochiul limpede de apă. Se tot înțepa. însă, în acele lui Aricilă și sărea înainte și înapoi, scoțînd mici țipete enervate.

”ARICILĂ! DĂ/TE MAI ÎNCOLO!”, ridică ea tonul, iritată.

Aricilă nu reacționă.

Așa că Didi strigă de-a binelea: ”VREAU ȘI EU SĂ VĂD MORMOLOCII!”.

Abia cînd îl împinse morocănoasă, Aricilă reacționă:

”Ce TOT vrei? Lasă-mă în pace!”, îi aruncă el peste umăr.

”Vreau și eu să văd!”

”Eu am ajuns primul. Nu te las!”

Așa că Didi fugi la Doamna Șoricica, smiorcăindu-se: ”Doamna Șoricicaaaaaa… Aricilă nu mă lasă să văd și eeeeeeeeeuuuuuuu…”

Doamna Șoricica ridică privirea din misterioasa carte pe care o citea, lăsă delicat ceașca de ceai pe măsuță, se ridică de pe scaun aranjîndu-și  discret și elegant rochia și se îndreptă cu hotărîre și calm spre locul conflictului.

”Ce s-a întîmplat?”, întrebă ea cu blîndețe.

Aricilă și Didi începură să vorbească în același timp, întrerupîndu-se unul pe altul și grăbindu-se să își spună propria variantă.

”Păi, Didi nu mă lăsa în pace! Eu eram concentrat și ea mă  DERANJA și îmi ÎNTRERUPEA joaca!”

”Aricilă se prefăcea că nu aude! I-am zis să se dea la o parte! I-am zis FRUMOS!”

”Ba NU!”

”Ba DA!”

”Ba NU!”

”Ba DA!”

Aricilă și Didi se întorseseră unul spre altul furioși. Erau atît de prinși în cearta lor, încît nu observaseră că Doamna Șoricica se întorsese pe călcîie și o pornise înapoi, spre măsuța de ceai, murmurînd:

”Se pare că nu aveți nevoie de mine. Vă certați ATÎT DE BINE împreună.”

”Baaaaaaaaaaaaaaaaaa NUUUUUUUUUUUUU!”, strigă Aricilă, furios, spre Didi.

Și în acel moment se auzi un ”poc” sec iar Aricilă se umflă precum peștele balon. Mai mult decît atît, începu să se ridice ușor în aer. Didi scoase un țipăt ascuțit și fugi spre Doamna Șoricica, panicată:

”Doamna Șoricica! Aricilă iar s-a umflat ca peștele balon! ȘI BATE VÎNTUL! O SĂ ÎL PIERDEM!”

Doamna Șoricica lăsă iar, tacticoasă, ceașca de ceai pe măsuță, scose din poșetă un mic lasou, se ridică, îl învîrti și îl aruncă cu mare precizie spre Aricilă. Lasoul se potrivi exact pe piciorul lui Aricilă și Doamna Șoricica legă și celălalt capăt cu un nod strîns, de piciorul mesei.

”Așa!”, spuse ea, mulțumită. ”Așadar, ce ziceați că s-a întîmplat?”

”Nu mă lăsa să mă uit! Și se făcea că nu mă aude! INTENȚIONAT!”

”Ba nu! Eu CHIAR nu o auzeam!”, strigă dintre frunzele copacilor Aricilă, gesticulînd de zor.

”Hai să vorbim pe rînd și să o luăm de la început!”, hotărî Doamna Șoricica.

Didi și Aricilă începură să povestească, încă agitați, toată tărășenia. Cînd tocmai o luau iar de la capăt cu contrazisul, Doamna Șoricica ridică un deget, oprindu-i:

”Acum fiecare îmi spune, pe rînd, ce a simțit. Atenție! În ordine CRO-NO-LO-GI-CĂ!”

Didi se încruntă ușor și începu să enumere, ridicînd cîte un deget: ”Curiozitate, dorință, nerăbdare, nedumerire, iritare, FURIE. Gata. Cam atît.”

Aricilă bombăni dintre crengi: ”Interes, curiozitate, concentrare, iritare, nerăbdare, FURIE!” Sfoara lasoului zbîrnîi ușor.

”A-HA! Da, da, da… ”, rosti preocupată Doamna Șoricica. ”Acum hai să vedem dacă puteați găsi o soluție ÎMPREUNĂ la problema asta!”

”Păăăăăi, bănuiesc că puteam să îi zic TE ROG…”, spuse Didi îmbufnată.

”Eh… Puteam și eu să mă dau la o parte ca să vadă și Didi…”, spuse Aricilă, cu jumătate de gură și privind în sus.

”PERFECT!” Doamna Șoricica zîmbi și se îndreptă din nou spre măsuța de ceai.

”Păi, stai puțin! Și cu MINE cum rămîne?”, strigă Aricilă consternat.

”Da! Cu Aricilă cum rămîne? Nu îl putem lăsa acolo!”, strigă și Didi cam indignată.

Doamna Șoricica se întoarse pe loc, încet. Rochia ei era perfect dreaptă, fără nici o cută. Îi privi pe rînd în ochi și le spuse cu calm și blîndețe:

”Va trebui să găsiți singuri o soluție pentru asta. Însă vă voi da un indiciu: eu cred că trebuie să vă analizați corpurile atunci cînd vă lăsați cuprinși de o emoție.”

Și cu asta își reluă tacticioasă locul la măsuță și se cufundă în citit cu un suspin de ușurare.

În Poiană se lăsă tăcerea. Didi, jos în iarbă și Aricilă, sus printre crengi, priponit de piciorul mesei, căscaseră ochii mari. Pe frunțile lor apăruseră cîteva cute. Erau un pic consternați.

”Ce-o mai fi și asta?”, întrebă, în cele din urmă, Didi, mai mult pentru sine.

”Habar n-am!”, spuse înciudat Aricilă.

”Așa face mereu! E așa de… așa de… ENERVANT!”, strigă Didi.

”Da, așa e! Îmi vine… îmi vine să ȚIP de nervi!”, explodă Aricilă, în timp ce rupea frunze din jurul lui și le arunca pe jos cu năduf. ”Îmi vine să urlu, să trîntesc ceva! Nu mai pot de enervare! Simt că EXPLODEZ!” În timp ce striga tot mai tare, începu să dea din mîini și din picioare, rupînd crengi și frunze.. Funia zbîrnîia tot mai tare. Didi, care rămăsese privind în gol, absentă, la FURIA lui Aricilă, tresări:

”Aricilă!”, strigă ea. ”Ce simți tu acum?”

”Ce simt, ce simt! Simt că sunt FURIOS!”

”Nu, nu, Aricilă! CUM simți că ești furios?”

”Cum, necum, ce TOT vrei de la mine? Simt că mă UMFLU de nervi!”

Didi începu să rîdă.

”Acuma de ce rîzi?”

”Aricilă, gîndește-te la indiciu: ce se întîmplă cu corpul tău?”

”Ce să se întîmple? Face POC și se UMFLĂ!” Aricilă se opri brusc. ”Se UMFLĂ de nervi! Da! Cînd sunt FURIOS fac POC și mă UMFLU ca peștele balon!”

”Exact, Aricilă! Poate că dacă îți trece furia ai să te dezumfli!”

”Și cum să fac asta? ”

”Nu știu. Dar o să încerc să te trag în jos de sfoară și poate găsim o soluție. De exemplu, am putea să mergem să ne uităm împreună la mormoloci, eu stau pe o parte, tu pe alta și îi numărăm TOT împreună. Ar putea fi distractiv. Ar putea să te facă să te simți mai bine!”

Aricilă nu era convins. Se agăță cu amîndouă mîinile de o creangă.

”HEEEEEI! Dă/ți drumul de acolo!”, strigă Didi.

”Spune TE ROG!”, spuse el îmbufnat.

”OG! OG! OG!”, strigă Muți, surioara cea mică a lui Aricilă, care tocmai apăruse alergînd în Poiană. Didi și Aricilă se uitară unul la altul și începură să rîdă în hohote.

Încet, încet, Aricilă pluti spre iarbă, în timp ce corpul lui se dezumfla tot mai tare. Cînd a ajuns cu picioarele pe iarbă, a dezlegat lasoul, s-a îndreptat spre Muți rîzînd și, cu Didi alergînd după ei, au fugit toți să se joace de-a grădinița.

În curînd, Poiana răsuna de chiote și chicoteli.

Doamna Șoricica își ridică privirea din carte și zîmbi discret:

”Ce echipă minunată!”, murmură ea, mulțumită.