Tare de tot ma inteapa sufletul cind iti ridici ochisorii mari spre mine si ma privesti licarind de speranta si incredere: „mama, tu l-ai vazut pe Mos Craciun, nu-i asa?”
Tare de tot mi se indoaie in mine credinta cind ma iscodesti si ma ispitesti si imi povestesti cum ai sa ii faci tu o vizita lui Dumnezeu cu racheta. Si Somnului din povestea cu Somnul, Somnul ala gras si moale ca o plapumioara calduroasa, luptindu-se vesnic cu sluta si hida Oboseala, Somnul ala care locuieste si el in cer, cu Dumnezeu. Si care exista, nu-i asa, mama?
Tare de tot imi zimbeste inima si imi plinge cind imi povestesti stralucind cum stii tu sigur ca te-a vizitat Clopotica, dar dormeai si cum ai vrea sa vina sa iti dea cu praf de stele pe minute ca sa poti si tu zbura ca Peter Pan.
Si tare de tot ma ia ameteala, de fericire si disperare, cind ma CREZI ca ti-am pus semincioare magice in urechi, ca sa auzi mai bine; stii tu ca mama are o cutie cu semincioare magice si esti gata sa te bati cu lumea pentru adevarurile pe care ti le transmit…
Imi amintesc acum marea intrebare pe care i-am adresat-o mamei cind aveam vreo sase ani; si cum mama mi-a raspuns, inteleapta, ca Mos Craciun exista numai daca EU cred in el; ca el vine cu adevarat numai la copiii care cred in el; la ceilalti, parintii sunt, intr-adevar cei care pun cadouri sub brazi.Imi amintesc cum m-a DURUT adevarul asta, fizic, pentru ca eu vroiam sa cred intr-un Mos material, prezent, fizic, dar m-am si consolat apoi, visind cu ochii deschisi, in continuare, toata viata, la minuni adevarate, la lumi imateriale dar prezente, la povesti nemuritoare.
Acum mama din mine isi aminteste dureros si tandru de mama, de ce o fi fost in sufletul ei cind mi-a dezvaluit adevarul asta magic si frumos.
Si-ti spun si eu acum, ca mama, baietel cu ochi rotunzi, baietel cu ochi imensi, ca toate astea exista cu adevarat daca tu alegi sa existe. Si vei putea sa faci ce vrei tu cu adevarul asta: sa il continui tu, cu mintea ta si cu sufletelul tau minunat, sa il cresti si sa il faci mare cit viata ta minunata, sa il ocrotesti si sa il transmiti mai departe singur, singurel, tu, fara sa te mai tina mamica sau taticul de minuta, primul tau pas singurel in lumea asta minunata.
Ce mari ati crescut voi, baieteii mei minunati si ce mica am ramas eu…
Pentru toate temerile si sperantele ce nu-ti dau pace uneori,pentru necazurile si bucuriile tale,pentru mangaierile si mustrarile pe care le „administrezi” cu aceeasi convingere,pentru ca stii sa crezi in zane si Mos Craciun,pentru minunile cu glas de clopotei ce-si asteapta cu dragoste,nerabdare si totodata teama surioara,pentru toata linistea si nelinistea ce-o simt cand suna telefonul stii tu cat te iubesc mica mea fetita mare?
Ce mare ai crescut tu,fetita mea minunata si ce mica am ramas eu…