Cu cit ma gindesc mai tare, cu atita mi se intareste ideea ca borsul capteaza intreaga esenta a Moldovei romanesti, daca nu a romanismului in general.
Borsul nostru e unic. L-am imprumutat de la rusi, dar nu e rusesc. Rusii fac bors cu sfecla. Noi am adaptat, am transformat, am amalgamat intens, si am facut… un bors. Romanesc, emblematic, acru, fierbinte, cu leustean si smintina, plus un ardei iute sau rece, de vara, cu zarzavat mult sau cu sfecla sau cu ce altceva ne-a mai trecut prin capetele noastre inspirate, de romani-poeti, patimasi, demagogi, bon vivants.
Nu e minunat asta? E frig afara, brrrr, e uricios si e spleen. Cum va suna acuma un bors adevarat, aburind, smintinit, iutit bine, cu un darab de piine cu coaja crocanta sau cu o bucata de mamaliga insorita? mmmm?
Borsul nostru romanesc nu are un gust divin. Daca te gindesti la ceva buuuun de papa, nu te gindesti la bors. Poate ca nici nu il agreezi prea tare; poate e o mincare comuna. Dar nu poti nega ca te intorci la bors, indiferent de gusturile tale culinare, mereu si mereu. Nu poti nega ca o data ce il ai in fata, nu te afunzi in el, nu te incalzesti sau racoresti cu el. Nu poti nega satisfactia aceea rotunda, plina, pe care o simti dupa ce termini un castron de bors.
Borsul nostru nu trebuie sa iti placa. Ai NEVOIE de el. Macar din cind in cind. Borsul e familiar si caldut; e ca o revenire in copilaria ta fericita; iti place, nu-ti place, daca il maninci in strainatate te apuca nostalgia.
Intelegi de ce spun ca borsul e esenta romanismului? E secretul nostru comun, de natie. Nici o alta natie nu il va putea intelege. E impacarea noastra cu noi. Fermentam, clocotim, ne racim, ne condimentam, ne parfumam, izbucnim, ne linistim cu totii, romani, in acelasi…bors comun 🙂
Iubesc borsul, acum, daca stau sa ma gindesc:)