Ieri am fost cu copiii la mall. Dincolo de faptul ca au inceput sa reclame, din cind in cind, cite o vizita la mall, ca niste copii (foarte) adaptati la cliseele moderne si contemporane, a fost necesara vizita pentru ca trebuia sa luam cizmulitze de cauciuc pentru Victor; Tudor primise cizmulite rosii de la o bunica, Victor, care are piciorul mai mare incercind cu disperare sa si le traga si el in picioare. La mall tocmai se afisasera ornamentele de Craciun. Drept la intrare trona un brad imens impodobit cu globuri imense si cu niste ciucuri mari de vreo 30 cm bucata, aurii. Copiii s-au si repezit la respectivele podoabe cu exclamatii de incintare.
Tudor: „Mama, ce e asta?”
„Sunt ciucuri, asa se cheama”.
Prompt, ba chiar grabit sa isi manifeste bucuria:
„mama, mie imi patzi tuchilili! Ca e CHIAL CA UN PAL!” (Mama, mie imi place ciucurele. Ca e chiar ca un par! n.a. par, adica podoaba capilara, uf! trebuie sa imi instalez caracterele romanesti!)
Si Victor, nedezmintindu-si niciodata calitatea de mincaul familiei, completeaza: „Mie imi patzi ca e chiar ca niste MACAROANE!”
In aceeasi zi il admonestez pe Tudor: „De ce ai fost rau cu tata?” „Am dormit rau!”, gaseste el repede scaparea.
„Victor, cu ce stinge pompierul focul?”
„Cu TICHINTOLUL” (cu extinctorul)