Intr-o zi ciufuta de iarna tirzie eram pe la Mall, in Bacau, cu sora-mea si beam o cafea. Sora-mea urma sa fac in curind 30 de ani si era preocupata de petrecerea ei… Ce sa facem noi ca sa fie SPECIAL? Pai…hai sa facem o petrecere tematica. Sigur, mie mi-ar fi placut sa facem un carnaval, sau o petrecere „anii ’50”, insa…na…era ziua sora-mii si ea a ales, evident, o petrecere hippie!
„Pai si crezi ca lumea o sa se conformeze?…” zice sora-mea ginditoare si cam sceptica. „Pai…mai avem o luna de zile la dispozitie; le spunem clar ca nu se discuta! TREBUIE sa vina imbracati hippie sau sa nu vina deloc!”, am incurajat-o eu, desi ma indoiam, la rindu-mi ca vom fi in stare sa invingem toate seriozitatile si prejudecatile.
Sora-mea e greu de pornit, insa cind se porneste…e ca (era sa zic o furtuna, dar nu ar fi in intregime adevarat) e ca un riu; de munte, repejor si sticlos sau de cimpie, lataret, verzuliu si domol, indiferent de care, un riu de ala pe care nu il poti ignora pentru ca se insinueaza, se entuziasmeaza, se enerveaza, se suceste, se implineste si straluceste de te zapaceste.
Asa ca… a venit ziua petrecerii. Am intrat in barul cu pricina si dupa ce m-am invirtit pe acolo un pic confuza si dezorientata, am reusit sa exprim brusc ce anume era ciudat: intrasem in alta lume si in alt timp; ma teleportasem pe nesimtite intr-o adunare pestrita, fericita, lipsita de griji si senina, pe undeva pe la limita dintre anii ’60 si ’70.
http://picasaweb.google.com/cbaltatescu/ZiuaMada2009?authkey=Gv1sRgCL2wmsPwsPfdjwE#
A fost o petrecere delicioasa. A fost mai mult decit atit. A fost o petrecere la care am fost tatuati drept in inima cu un simbol flower power, in ferestruicile caruia zburau un fluturas sau o floricica, marca incontestabila MADA. Din nou, ne-a zbirniit sora-mea razele alea lungi ale ei, care ne leaga de suflete cu gingasie, care ne fac sa zimbim multi ani dupa ce se termina, care descopera in noi cite o bucatica de entuziasm, de fericire, de bunatate.
Drept urmare, eu, una, m-am reindragostit un pic de sotul meu; asa, ca la inceputuri, cu indragostire de aia molateca si cu fluturasi in stomac, de mi se inmoaie genunchii cind ii vad inelul de hippie pe deget.
Drept urmare, inelul de hippie a ramas pe degetul sotului meu (care e inca un strop confuz de nebunia care l-a apucat sa poarte inel de hippie)
As putea paria ca fiecare dintre noi poarta acum un semn micut, secret, delicios si delicat. Doar am fost atinsi de hippie, hippie, river, flow.
Si eu port, inca, un fel de inelas hippie, in jurul sufletului. Ceva s-a intimplat, e clar, cred ca s-a intimplat MADA, si spiritul ei care ne-a tulburat pe toti de ne-am trezit cautindu-ne haine si acesorii hippie pe la rude, prin magazine, desi nu sintem hippioti si ne-am pomenit infloriti de bucurie in baruletul acela necunoscut din Bacau, unde m(ne)-am simtit extraordinar. linga niste oameni pe care ii cunosteam parca de mult, desi i-am intilnit, pe unii, prima data.! Si deja vorbim de o noua petrecere tematica. Dablaua mea e gipsy, zilele astea. :”>
Desigur, bocitoarea din mine nu s-a putu abtine si a varsat iar, cateva lacramioare la citirea postului. A fost superb si nu cred ca voi avea, vreodata, cuvintele suficiente pentru a descrie ceea ce a fost, cadourile pe care le-am primit sau taria cu care va iubesc. Multumesc, va iubesc enorm pentru tot ceea ce sunteti, pentru ca existand, dati sens existentei mele, pentru ca ma faceti sa rad si sa plang si sa iubesc si sa sper. Va iubesc, va iubesc, va iubesc!!!