Vânător la fermă

Există un domn care a lansat o teorie despre gena ADHD: http://www.thomhartmann.com/articles/2007/11/thom-hartmanns-hunter-and-farmer-approach-addadhd

Mi-a vorbit teoria asta din primul moment. Frate, şi ce se mai potrivesc trăsăturile vînătorului pentru unii oameni din viaţa mea şi pentru cel puţin un copil din familia mea!

Am dat la o parte treaba cu ADHD; nu se potriveşte cu vânătorii din viaţa mea. Totuşi, lăsând ADHD-ul la o parte, eu tare mai sunt fermier. Şi ce bine mă mai potrivesc în lumea mea de fermieri! În lumea asta structurată, predictibilă, în care toate sunt la locul lor şi se succed ordonat, după o logică pe care o construiesc eu şi cei din jurul meu, luând atent în considerare patternurile firii sau ale naturii!

Nu e loc de ţopăială la ferma mea. Plantele cresc riguros, fără abateri, dacă le furnizez nutrienţii specifici şi condiţiile necesare. Totul se desfăşoară organizat şi în linişte. Nu e loc de haos, de urlete, de smuciri şi alte chestii de astea aşa de nelalocul lor la fermă. Păsărelele ciripesc, cocoşul cântă la ora stabilită, greierii scîrţâie cînd e timpul lor, plantele răsar, cresc, fac fructe, vine recolta… Ciclic, predictibil, senin şi în linişte.

Asta până vine un zăpăcit pe tarlaua mea. Un zăpăcit cu o privire concentrată adânc la ceva pe care nu îl pricep (sigur nu la mine şi la liniştea mea!); un apucat care pare a se mişca haotic, după nişte reguli pe care nu le pricep şi care nu intră în sistemul meu de referinţă. Un trăznea care rîde zgomotos şi vorbeşte mereu prea tare în contexte absolut nepotrivite la ferma mea. Unul care sare ca nebunul de colo, colo, se caţără aparent fără rost, chiuie de îmi ţiuie urechile şi îmi sperie fluturii, bate, sare, se zbuciumă, lasă mizerie în urma lui la masă, răstoarnă lucruri… O furtună, un taifun.

Mă oripilez din toată fiinţa mea de fermier, pentru că straturile mele s-au zăpăcit, roşiile s-au storcit, pământul e răvăşit, cocoşul zboară înnebunit de cap, păsărelele s-au dus. Mă apucă nebuneala! Nu pricep! Aşa că, domnule, nu se mai poate cu nebunii ăştia! Trebuie să FACEM ceva! E inadmisibil!

Aşa că eu, împreună cu toată cohorta de fermieri paşnici din jurul meu, trecem la acţiune! Punem garduri. Mari, înalte, să nu care cumva să intre nebunii ăştia pe tarlaua noastră! Punem mîna pe beţe şi furci şi le îndreptăm spre ei; le spunem clar: ”Uite care e treaba! Pe tarlaua mea nu se urlă, nu se ţipă, nu se sare, nu se împinge, nu se răstoarnă lucruri! Clar? Că de nu… afară de pe tarlaua mea!”.

Uf… E linişte iar… Nebunul meu s-a liniştit. Are o privire cam apatică, stă detul de cuminţel în pătrăţica pe care i-am alocat-o. Se joacă cu nişte pietricele, în linişte. Oridnea s-a restabilit. Pricep iar lumea în care trăiesc, mă armonizez cu ea, e lumea MEA!

Ah… Dar ce se petrece? UNDE e lumea mea? Nu mai e. A venit un urs şi a dărâmat gardul. Mi-a ronţăit zmeura. Vulturii mi-au halit cocoşul. Iepurii au ronţăit grădina. Vai de mine!

Oare aveam nevoie de un vânător zurliu şi zănatic pe tarlaua mea? Hei, nebunule, tu EŞTI un VÂNĂTOR?

Ok, am înţeles…

Hai, Vânătorilor! Poftiţi la tarlaua mea! Vă rog, râdeţi, vorbiţi zgomotos, căţăraţi-vă, puteţi chiar şi să răsturnaţi lucruri! Eu am să mă îngrijesc să vă hrănesc cu cerealele mele bune şi sănătoase, o să vă fac un culcuş cald şi moale, o să vă ascult poveştile şi poate, cine ştie, poate o să şi dansez un pic!

1 thought on “Vânător la fermă

  • Tare imi place cum Fermierii si Vanatorii ajung sa lucreze impreuna si nu unul impotriva celuilalt. Nu e usor nici pentru unii nici pentru ceilalti! E multa munca la mijloc, munca neplatita, clasic, in monede clincanitoare, ci in altfel de clinchete: de bucurie, de intelegere, de armonie. E un dans continuu. E un dans care se invata si se reinvata toata viata. Asa ca danseaza Sinziana! Danseaza!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *