#UnschooltheSchool #UnschoolMe

Nu iubesc Şcoala pe care am făcut-o eu, nici şcoala copiilor mei. Școala, aşa cum e ea acum, e o încrengătură de scheme rigide, principii  ipocrite şi valori anacronice. E un loc unde copiii învață să se concentreze pe tehnici de supraviețuire şi salvare emoțională şi unde părinții devin surescitați, iritați şi anxioși. Şcoala e locul unde copiii învață să se pregătească pentru o viață GREA, ÎMPOVĂRĂTOARE, plină de pericole. La şcoala aceasta înveți că viața e o luptă.

Iubesc, însă, POTENȚIALUL şcolii. Undeva, în fiecare dintre noi, cred că locuieşte un tablou care ne îndeamnă la reverie: o imagine despre o Şcoală care e un cuib de învățare; un loc unde toți copiii cresc în deplină securitate emoțională, unde potențialul LOR stârnește admirație, unde inteligența lor se dezvoltă plenar şi în deplină libertate.

Pentru ca acest tablou să iasă la lumină, eu cred că Şcoala are nevoie să treacă printr-un proces de “Unschooling”. Mai mult, cred că fiecare din noi are nevoie să treacă printr-un proces de “Unschooling”. Pentru mine, asta înseamnă că avem nevoie să ne întoarcem spre noi înșine, în interior, acolo unde stau adevărurile esențiale, cele pe care le-am uitat demult, de pe la şase-şapte ani, când am păşit cu tabloul în suflet pe holurile şcolilor noastre.

Ce înseamnă asta exact, ce legătură are asta cu mine, cu arta în general şi cu arta mea în special, e prea mult de povestit pe loc. Aşa că am în suflet un puzzle cu mii de piese. Le scot şi le aranjez pe fiecare aici, una câte una.

Teme cu bucurie (partea I)

Învățătoarea fetiței mele îmi spune că temele nu sunt treaba părinților şi că ar trebui ca elevul să ajungă, la un moment dat, să simtă BUCURIE când face teme.

Pe buneeeee?…Îmi zic în capul meu. Şi mă blochez. Mi se scurtcircuitează rețelele pe acolo; încerc sa urmăresc firul exploziilor și ajung la două convingeri mari și late, plantate în mine, crescute așa de mari că pare imposibil să le dezrădăcinez fără sa afectez temelia:

1. E imposibil ca temele să fie altceva decât o corvoadă mai greu sau mai ușor de dus.

2. Temele SUNT o corvoadă greu de dus pentru orice părinte.

Convingerile sunt niște treburi foarte complicate pe care le avem în interiorul nostru. Sunt niște construcții  a căror temelie a fost turnată în noi din exterior. Preluăm convingeri de la mediul in care trăim și apoi construim pe ele. Le validăm cu experiențele noastre. Fiecare experiență care validează propoziția inițială e o cărămidă în plus care se așează pe acea fundație. Clădirile care rezultă ajung să facă parte din peisajul nostru intern. Nici nu ne mai trece prin cap sa le contestăm, să ne punem întrebări, darămite să le dărâmăm. Printre altele, și pentru că e treabă tare grea să te apuci să reorganizezi peisajul tău intern.

Problema cu convingerile e că vin la pachet cu scheme de comportament. Schemele sunt ca niște autostrăzi. Ca să pleci de la convingerea x și să ajungi altundeva, intri pe autostradă și te bagi pe pilot automat.

Problema cu schemele e că, de obicei, nu te mai lasă sa vezi orașul. Si că te controlează ele pe tine, nu tu pe ele. Si că ele sunt maniera prin care așezi în copiii tăi temelia convingerilor care vor popula peisajul LOR intern.

Schemele care vin la pachet cu convingerile de mai sus le recunoști în cuvinte și atitudini:

Eu, una, de exemplu, când mă întreabă careva ce fac, spun deseori: “FAC TEME CU COPILUL”. EU fac teme. Nu “stau nițel cu copilul să-și facă temele”, nu “îl ajut pe copil să-și facă temele”. Eu FAC teme. Deși nu mai sunt școlar.

Eu, una, nu FAC niciodată teme cu bucurie. Schema mea e că devin surescitată, ajung sa mă răstesc la copil, să țip la el, să-l ameninț, să-i fac morală, să îl pedepsesc; “uite care e treaba (ăsta e butonul meu de pilot automat): temele sunt teme. E musai să le faci. Viata nu e doar o joacă. Fii mai responsabil. Nu poți reuși în viața dacă nu înveți. De ce nu te concentrezi? Pune mâna pe carte și vezi cum se rezolvă! Mai lasă tehnologia”…și așa mai departe.

Timpul petrecut cu copiii la teme e oribil; tu, părinte, devii rău; dragostea dintre tine și copilul tau se ghemuiește pe undeva, de n-o mai vezi, n-o mai auzi. E un război ce se petrece acolo și nimeni nu iese întreg din război.

Mai sunt și alte scheme. De exemplu, dacă nu știu (EU) să rezolv o problemă, sun un prieten bun la mate. Pentru că e MUSAI să se ducă la școală copilul cu tema făcută.

Dacă are de citit o carte si n-a apucat, pentru că am fost la ski în vacanță, o citesc eu repede și dictez copilului un rezumat. Că e MUSAI să se ducă la școală copilul cu tema făcută.

Dacă are prea multe exerciții, stau cu el până la 12 noaptea să le facă. Îi dictez rezolvările sau compunerile. Că e MUSAI să…

Dacă a fost bolnav și a lipsit, în seara dinainte de a merge la școală stau cu el sa facă toate temele restante, astfel ca în ziua în care se întoarce la școală să fie la zi. Că e MUSAI.

De ce intru pe pilot automat? Că e MUSAI.

Cum IES de pe pilot automat? Mă întreb DE CE E MUSAI?

Și răspunsul vine firesc, așa de firesc și mă izbește în față realitatea cetății fortificate care se ridică fix în mijlocul peisajului meu intern, de nu mai e loc de nici un parc pe acolo:

Pentru ca EU ȘTIU ce se întâmplă dacă nu faci tema. Eu am trăit experiența asta și ȘTIU; fetița aceea cu funde în păr și cravată roșie știe bine. EA știe că atunci când s-a dus la școală cu tema nefăcută, a fost scoasă în fața clasei și umilită public. Ea și-a văzut colegii mâncând bătaie de la profi pentru teme nefăcute. Ea a auzit că e proastă, iresponsabilă, incompetentă. Ca e “brânză bună în burduf de câine”; a auzit că nu se va alege nimic de capul ei dacă nu-și face temele. Ea a luat patru în catalog și mama s-a supărat. Ei i s-a spus că acei copii care nu-și fac temele sunt RĂI și merită ce li se întâmplă. Ea a fost scoasă la tablă pentru că a venit cu tema nefăcută după ce a fost bolnavă. Ea a auzit ca x și y sunt BUNI ca-și fac temele exemplar, pe când ea este REA că nu e în stare să le facă.

Așa că e evident că e MUSAI. Nimeni nu-și dorește ca fetița sau băiețelul său să mai pățească așa ceva. Așa că eu, părintele de acum, încărcată de toată frica asta oribilă, FAC teme cu copilul. MUSAI. Fără bucurie. Ca să-l protejez. Ca să nu pățească așa ca fetita aceea cu funde și cravată roșie. Ca să-i fie bine.

Dar NU îi e bine. Copilul meu urăște temele. Și deja refuză să mai creadă că “a învăța” poate fi și altfel decât neplăcut. Fundația a fost deja turnată. E solidă.

Din păcate, profii au schemele lor. Și nu ajută. Dar despre asta, altă dată.

Acum doar despre profa asta ciudată, care se uită la mine cu niște ochi albaștri/verzi și un zâmbet senin pe față și-mi zice că, cică, temele nu sunt treaba părinților și copilul e MUSAI să simtă bucurie.

Nu se poate, nu se poate, urlă in mine fetița. Am oprit, totuși motorul, m-am dat jos de pe autostradă și am luat-o la pas.

Prima dată, copilul și-a amintit de temă seara la culcare. Mi s-a pus un nod în gat și am dat să o cert. M-am oprit. I-am zis, “E ok. Ai uitat. Poți să faci mâine tema. Și ai să reușești să înveți să-ți aduci aminte.”

Habar n-aveam ce ii spun. Nu cunosc limbajul ăsta, al blândeții, al securității. N-am de unde să-l cunosc. Nu știu cum să dorm liniștită când copilul merge la școală cu tema nefacută. MI-E FRICĂ.

Când am luat copila de la școală, era veselă. Sărea într-un picior. Prima întrebare pe care i-am pus-o a fost “ce a zis doamna de temă?”. “Nimic, îmi răspunde. Mi-a scris pe caiet “tema neefectuată”. “S-a supărat?”, insist eu. “A, nu. Doar că trebuie sa am grijă să fac tema azi”. Hm… nu cred. Nu o cred pe doamna asta cu ochi albaștri/verzi.

Dar… a doua oară copilul a venit acasă și și-a amintit că are teme. A venit lângă mine, și-a scos caietul de mate și… a început să cânte în timp ce iși făcea tema.

Fetița cu funde și cravată roșie încă nu o crede pe doamna asta ciudată.

Dar unul din turnurile cetății s-a dărâmat. Iar eu nu mai țip când îmi ajut copilul să-și facă temele.

                             Acest costum face parte din proiectul pregătit cu ocazia a 100 de zile de școală.

Cu bucurie mare.

1 thought on “#UnschooltheSchool #UnschoolMe

  • Slava Domnului!!! Am așteptat ani de zile sa aud asta de la tine, draga mea, Sinzi! Chiar tare draga!!!!❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *