Un joc de-a nervii

Mara țipă la mine:

”M-am supărat pe tine!” și urlă puțin. Eu o imit într-un mod cît mai teatral, repetînd gesturile ei, tonul vocii și expresia feței.

Mara se uită la mine și mai scoate niște sunete destul de înspăimîntătoare, prefăcîndu-se, în același timp, că mă plesnește. Eu o imit, în continuare. Începe să rîdă, pentru că nu se poate abține, dar e ușor iritată:

”Mama, nu mă mai imita!”

Ok, nu o mai imit.

Se uită la mine încruntată și țipă iar, foarte declamativ, foarte demonstrativ: ”Ești o … o… VACĂ!”

Eu afișez o expresie încîntată: ”O vacă cu uger mare și mult, mult lapte bun?”

”NU! O vacă fără lapte!” (tot încruntată, tot țipînd).

”O vacă sportivă?”, improvizez eu, în continuare pozînd încîntarea.

”NU!” Mara se gîndește un pic:

”Ești un PÎRȚ!” se repliază ea.

Eu, încîntată:

”Un pîrț foarte, foarte puturos?”

”NU!”

Eu, și mai încîntată:

”Un pîrț care miroase extraordinar și nemaipomenit de frumos?”

”NU, NU, NU!”

Se gîndește un pic și țipă iar la mine:

”Nu mai fi veselă! FII TRISTĂ!”

Așa că mă conformez instantaneu și fac o față foarte dezamăgită.

Mara mă verifică scurt, dar cu atenție, apoi strigă din nou, pe același ton prefăcut agresiv și supărat:

”EȘTI CEA MAI BUNĂ MAMĂ DIN LUME!”

Rîdem amîndouă în hohote.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *