Povestea cu Poiana Zânelor

Spuneam aici că vă voi povesti într-o bună zi despre cum mă face pe mine să mă simt dorinţa fetiţei mele de a-i spune povestea cu Poiana Zânelor. Nu pot să mă ţin de cuvânt. E greu de descris ce simt şi cum se vindecă toate rănile mele de părinte (ne)bun când se întâmplă asta. Aşa că mă voi rezuma la a vă spune povestea…

Cuibărită în braţele mele, fetiţa mea închide ochii şi eu încep a-i şopti:

Permite-i corpului tău să se relaxeze. Lasă odihna să îţi cuprindă tot trupul, să te învăluie, moale şi călduţă, ca un nor pufos şi comfortabil. Acum, du-te în Poieniţă. Priveşte în jurul tău: priveşte copacii, soarele strecurându-se printre frunzele lor, scoarţa lor aspră, albă sau maronie. Păşeşte pe iarba moale ca o catifea. Ascultă cum murmură vântul, clipocind frunzele. Aşează-te în colţul tău preferat şi priveşte cum vin înspre tine, să te întîmpine cu bucurie, cu chicoteli şi dragoste, toate vietăţile din Poieniţă. Iată iepuraşii ţopăind printre picioarele tale, păsările ciripind voioase împrejurul tău, vulpiţele mângâindu-te cu codiţele, priveşte gâzele zumzăind pe lîngă obrajii tăi şi fluturii atingându-ţi pleoapele. Şi uite, auzi-le, în sfârşit şi zânuţele: mici, chicotind la urechea ta fericite, împrăştiind praf de zâne peste tine, dansând, grăbindu-se care mai de care să îţi povestească ce s-a mai petrecut în poieniţă în lipsa ta.

Acum ascultă cu atenţie. Undeva este un izvor cu apă limpede. Du-te acolo, udă-ţi picioarele, împrăştie stropi, lasă vietăţile pădurii să se bucure împreună cu tine şi de tine.

Cheamă în Poieniţă pe cine vrei tu. Poate veni oricine aici sau nimeni, după cum îţi doreşti tu. Dacă ai chemat pe cineva, ia acea persoană de mână şi du-te să îi arăţi toate minunăţiile Poieniţei pââââână dimineaţă.

Noapte bună, draga mea!

Într-o zi, fetiţa mea nu a reuşit să adoarmă: venise cineva neinvitat în Poieniţă. Am mers cu ea acolo, pentru că m-a rugat să îi spun eu să plece. Am mers de mână şi i-am spus că nimeni nu poate intra neinvitat în Poieniţă. Şi că, dacă vrea să intre aici, e musai să aştepte invitaţia. Am pus cordonul de iubire (altă poveste, pentru altă zi) împrejurul Poieniţei şi am plecat de acolo, lăsându-mi copilul liniştit şi în siguranţă.

Ieri am sărutat-o de noapte bună şi i-am zis râzând: ”Hai, fuguţa în Poieniţă!”.

Fetiţa mea a chicotit şi mi-a răspuns: ”Mama, am uitat să punem ceva în Poieniţă: un muşuroi de furnici. Şi Cârtiţe! Şi Omizi!”

Aşa mă simt eu când fetiţa mea îmi cere povestea cu Poieniţa:)

PS: Tudor are o pădure roşie cu lupi, lei, leoparzi şi urşi, dar şi cu iepuraşi. La Marginea ei e un lac.

Victor are o planetă pe care trăiesc în bună pace lei, şoricei, maimuţe, puişori şi multe altele. Şi o mare. Şi ajunge acolo cu o rachetă:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *