Nopti la circ

Angela Carter, “Nopti la circ”, Editura Leda

http://en.wikipedia.org/wiki/Angela_Carter

Am descoperit aceasta autoare citind “magazinul magic de jucarii”, aparut tot la Editura Leda. M-a intrigat. Am ramas cu un sentiment de viata traita dupa canoanele complicate, fascinante si capriciopase ale visului si, la fel cum simt cind ma trezesc din unele vise, nu mi-a fost prea clar daca a fost un vis frumos sau un cosmar, daca sa ma mai ancorez o data in nebunia asta cu suisuri si coborisuri de montagne russe sau daca, mai bine, sa ramin in cotidianul luminos sau mohorit, dar real, de care te poti agata, despre care poti AFIRMA si NEGA al altor autori.

Pina la urma am incercat si “Nopti la circ”. Evident, am cazut in capcana; am fost pacalita si, de fapt, nu prea am avut optiune reala decit sa cad in capcana odata ce am pus mina pe o carte a Angelei Carter; pentru ca daca gusti o data din amalganul asta de grotesc si minunat, daca te trintesti in mizga si apoi te ridici printre nori pufosi rozalii, nu se poate altfel decit sa mai vrei.

“Ea incepu sa rida.

-Te-am pacalit, deci! Doamne, te-am pacalit!

Ridea atit de tare incit se cutremura patul.

-Nu trebuie sa crezi tot ce scrie in ziare!, il asigura ea, bilbiindu-se si sughitind de veselie. Cind te gindesti ca te-am pacalit!

(…)

Tornada spirituala a risului lui Fevvers incepu sa se invirta peste intreg globul, ca un raspuns spontan la comedia uriasa care il provocase, pina ce tot ce respira si traia pretutindeni, izbucni in hohote de ris. Sau asa i se parea sotului inselat, care incepu si el sa rida, desi nu stia prea sigur daca nu cumva chiar el era poanta acelei glume. Fevvers, reusind sa se opreasca intr-un sfirsit, se apleca asupra lui, acoperindu-i fata de sarutari. Ah, cit de multumita era de el!

-Cind te gindesti ca am reusit sa te pacalesc! se minuna ea. Iata o dovada ca nimic nu-i mai presus decit increderea!”

Uite asa se sfirseste cartea asta si exact asa ma simt eu; prinsa in risul ei halucinant, cu unica alegere de a ride si eu, ca sa nu ma prabusesc, sa nu fiu absorbita in virtejul asta halucinant…

“Nopti la circ” e despre o femeie fantastica; o femeie pur si simplu; din ratiuni didactice, ei i se atribuie atribute fantastice care sa ii sublinieze feminitatea abundenta, suculenta, minunatia ei de femeie elogiata cu surle si trimbite pe marile scene ale Euroepi si discret de catre barbatul obisnuit care decide sa o urmeze pina la capatul lumii, vrajit, subjugat de esenta ei de femeie fantastica prin insasi faptul ca e femeie, in ciuda ratiunii lui de barbat cerebral, care VEDE si AUDE si SIMTE mizeria ei umana, amanuntele existentei ei de zina care merge la toaleta ca sa urmeze chemarile naturii.

In jurul acestei creaturi minunate misuna, tesind, urzind ite separate care se impletesc la tot locul cu povestea ei, intr-o tapiserie baroca, tot felul de alte femei, al caror rol, in fond, e sa puna in valoare totalitatea, ca nu ma pot exprima altfel, personajului cheie: femei marunte, femei copil, femei lider, femei mame, femei vrajitoare, femei nebune, o cohorta de mici bijuterii, ciudate, stralucitoare indiferent de mediul in care evolueaza.

Da, e un elogiu adus Femeii cartea asta. Si da, poate unii ar putea sa o considere discriminatorie de-a dreptul. Eu nu o consider asa. E adevarat, barabatii sunt elemente pasagere, in genere; sunt colectionari, sunt jucatori, sunt lipsiti de complexitate in sensul ca energiile lor creatoare sunt canalizate de cele mai multe ori, pe o singura directie, fara sa tina cont de ramificatiile inerente oricarei creatii. Dar nu e asta, in fond, esenta diferentei dintre genurile speciei noastre? Nu sunt discreditati, sunt nesemnificativi, in carte, pentru ca rolul cartii e de a cinta colorat si fascinant despre femeie, nu despre barbat. Atita tot. Si, zic eu, insusi faptul ca exista un personaj masculin care urmeaza in permanenta povestea si care, in final, ajunge sa o implineasca pe femeia minune, dincolo de faima, de bani, dincolo de ovatii, in tacerea aparent calma a desertului siberian, nu in palatul rivnit al vreunui duce destrabalat, ci in casuta umila a unui saman, intr-o lume simpla si simplificata, nu inseamna altceva decit acceptarea prezentei masculine, respectarea subtila si calma, dupa atita efort, a barbatului jumatate. (care, si el, isi redescopera identitatea raportindu-se la femeia pe care a rivnit-o si urmarit-o cu asiduitate).

Am spus asta ca sa nu descurajez barbatii sa citeasca aceasta carte:) Cumva ca raspuns/reactie la prefata cam feminista (in sensul pe care nu mi-l asum, ca e si unul pe care mi-l asum, o sa mai discutam noi despre asta) a cartii.

Multe mai am de spus despre cartea asta; despre stilul ei, despre tehnicile narative, despre subtilitatile ei… Dar ma opresc aici, va las doar cu senzatiile mele, cu trairile pe care le-am experimentat, in speranta ca vi se face pofta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *