Mila

De ziua lor, la gradinita, copiii au primit o carte frumoasa, care se transforma in pista de curse, cu masinutele aferente atasate. In seara asta, a venit rindul ei sa fie insirata prin casa si exploatata la maxim. Cit mama ( total atehnica) se chinuia sa monteze pista pe jos, copiii se distrau cu masinutele din dotare. In sfirsit… e gata pista.

Copiii se apropie cu masinutele, nerabdatori. Totusi, simt din spatele meu o senzatie de “ceva in neregula”. E Tudor acolo, un pic, doar un pic ezitant. Ii iau masina din mina ca sa ii arat cum se aseaza pe pista si cum se porneste si constat ca masinuta e stricata deja. Hmmmmm…

Eu, consternata, serioasa, putin inciudata ca nu a apucat sa o foloseasca nici macar o data: “Tudor, CUm ai stricat masinuta deja?!”

Tudor, serios, aparent sincer: “NU am stricat-o eu.”

Hmmmm…. aceeasi senzatie de “ceva in neregula” ma bintuie usurel.

“Tudor, uita-te in ochii mei!”

Se uita.

“TU ai stricat masinuta?”

“NU!”

“Sa nu ma minti! Stii ca nu-mi place sa ma minti! Spune-mi sincer, ca promit ca nu te cert!”

Inca putin ezitant, Tudor recunoaste cu jumatate de voce: “Din greseala…”

M-am oprit o secunda. Nu vroiam sa il cert. Vroiam doar sa ii explic ca nu e nevoie sa ma minta daca strica un lucru din greseala. Ca nu ma supar, ci doar o sa incerc sa il ajut cum pot sa repare problema. Ca poate veni la mama oricind sa caute ajutor, mama nu il va boscorodi pentru o greseala, ci va incerca sa il ajute. Imi organizam in cap vorbele ca sa poata intelege. O secunda a durat tacerea mea. Poate doua.

Suficient ca Tudor, pisicos, mamos si oarecum santajist de felul lui, sa se apropie de mine, sa ma apuce mingiietor de reverul bluzei, apoi sa se lipeasca de mine cu totul.

Inca o secunda a durat consternarea mea amuzata: “Uite, smecherul, vroiam sa zic si deja incepusem sa zimbesc, uite cum stie el sa evite o discutie dificila…”

Dar n-am mai apucat sa zimbesc pe deplin.

Lipit de mine cu totul, Tudor a inceput sa plinga furtunos, dar cald, a dat drumul frustrarii cu disperare, si-a ingropat fatuca la pieptul meu si a lasat suvoaie de lacrimi caldute sa curga peste mica lui suparare…

L-am lasat acolo, lipit de mine, l-am strins in brate pina i-a trecut un pic si apoi, emotionata de frustrarea lui, de ciuda lui ca a stricat jucaria din greseala, l-am intrebat blind: ” De ce plingi? Iti pare rau ca ai stricat jucaria?”

Si el mi-a raspuns, suspinind inca, cu ochisorii plini de lacrimi si cu gurita lui crimpotita de plins: “Nu, pentru ca mi-e MILA!”

Am privit spre Cristi si am zimbit amindoi.

Tudor a descoperit azi un nou cuvint. Nu cred ca realizeaza pe deplin ce inseamna. Cum sa ii explici unui copil ce inseamna mila? Insa i-a simtit intelesul. Si a rezumat situatia amuzant si induiosator. A plins ca i-a fost MILA 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *