Inimă de vară dezlănțuită: Gălăgie

E clar că ce lipsește acut vieților noastre de adulți e Liniștea. O căutăm, o tânjim, ne sucim și răsucim viețile ca să o găsim și bine ne e când reușim să o adăugăm în trăirea timpului nostru.

In Liniște ne căutăm Seninătatea și Pacea interioară, e loc de exapansiune personală acolo, loc de focus și de Sine adânc.

E locul opus Gălăgiei cu care ne perturbăm ritmurile.

Cu atâta Gălăgie ne zgâriem zilnic privirea, auzul, simțurile toate, emoțiile, gândurile, încât ajungem să refuzăm sunetul Pasiunii.

Imi privesc copiii cum se joacă. Si-au pus un furtun cu apă peste plasa trambulinei și sar, și se învârt, și chiuie, și râd. Mă zgârie pe creier și suflet sunetul ăsta.

Se joacă frenetic, cu uitare de sine, total absorbiți în clipă, potențâdu-i bucuria, fără oprire, fără o clipă de tăcere.

Ce am uitat să facem, ce am uitat acolo, demult, în Țara de Nicăieri? Ce doare așa de tare încât îmi vine să le zic să se oprească? Când am uitat, când a început să sune joaca precum o Gălăgie și când am început să vreau să opresc joaca, chiar dacă nu e, nu e Liniște în lipsa ei?

Am învățat să zâmbim. Mai avem a ne aminti și cum să râdem.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *