Bucuria de azi: îmbrățișarea pentru medici

Zilele astea stau acasă, cu soțul meu și cu copiii mei. Ies din casă doar ca să fac vreo aprovizionare sau ca să colind vreun deal pustiu. Mă simt în siguranță aici, în casa mea, departe de aglomerație, la adăpost de amenințarea care ne încearcă pe toți. Îmi îmbrățișez copiii fără teamă. Stau, liniștită, “în spatele frontului” și aștept să treacă.

În timpul ăsta, însă, nu uit că am prieteni medici. Și ei au copii.

Medicii noștri merg la serviciu acolo, pe front, se pregătesc de bătălia ce urmează, evaluează disperați starea “armelor”, organizează cum pot ei sistemul, administrează resursele pe care le au, se bucură de ajutorul pe care comunitatea îl face să ajungă la ei prin donațiile de materiale atât de necesare luptei lor.

Iar seara sau poate, a doua zi dimineața, ajung acasă la ei. Acolo unde nu le mai sunt copiii, pe care i-au trimis la bunici, ca să-i protejeze sau acolo unde le sunt copiii singuri, pentru că n-au avut cu cine să-i lase. Își îmbrățișează, poate, copiii cu teamă. Se adună, poate, pe lângă partenerii lor, le povestesc lupta de peste zi și își duc, așa cum pot, povara de frică, neputință și oboseala.

Eu am pe cine îmbrățișa fără teamă. Medicii pe cine îmbrățișează fără teamă, azi?

Azi îmi iau o cutie îmbucurătoare  și o trimit către un prieten medic în dar. Pun în ea îmbrățișarea mea virtuală pentru acel medic. Și sper să-i aline un pic seara de acasă.

Din adăpostul sigur al casei noastre, putem trimite azi un dar pentru sufletul unui medic care ajunge seara acasă.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *