Eu, din dormitor, strigind tare ca sa acopar televizorul: “Copii, voi sunteti fericiti?”
Tudor, sec: “Da!”
Eu, dorind sa fiu sigura ca au priceput despre ce vorbesc si nu raspund automat: “Copii, voi sunteti stiintifici?”
Tudor, la fel de sec: “Da!”
(Eu si Cristi lesinam de ris in dormitor)
Cristi: “Copii, voi sunteti chinezi?”
Tudor, sec: “Nu!”
(In dormitor, stupoare)
Cristi: “Da’ce sunteti?”
Tudor, extraordinar, innebunitor de sec: “Oameni!”
(Noi doi lesinam de ris in dormitor)
In loc de iaurturi cu fructe si budinci cu vanilie si ciocolata din comert, iaca ce descoperire minunata si delicioasa am facut:
zeama de la 5 portocale si o lamiie
125 gr de zahar
300 gr de frisca
1 plic si o jumatate de lingurita de gelatina.
Zeama fructelor se pune la foc impreuna cu zaharul. Se lasa pe foc pina cind zaharul se topeste de tot. Se ia de pe foc si se amesteca bine cu gelatina care, in prealabil a fost lasata la inmuiat, in jumatete de ceasca de apa rece.
Se da la congelator. Cind e destul de rece, inainte de a se inchega insa (cca 15 minute), se amesteca bine cu frisca. Se toarna in recipiente mici (si multe). Se da iar la congelator pentru aporximativ trei sferturi de ora. Apoi se scoate si se poate pastra la frigider citeva zile.
Doar atit.
Rezultatul e o crema pufoasa cu gust intens de portocale. E delicioasa si baietii mei o gasesc foarte satisfacatoare pe post de inlocuitor de iaurturi de fructe din comert.
Se poate pune si intr-un recipient mare; cind e inchegata, se pune recipientul intr-un vas cu apa calduta ca sa se dezlipeasca budinca respectiva; se rastoarma pe o farfurie si arata foarte prezentabil de servit ca desert la o masa fancy cu musafiri:)
Insa eu am ales varianta servirii in canite si alte recipiente mici; copiilor le place mai mult cind au in fata o portioara mica si bine definita, numai pentru ei.
Pofta buna!
PS: Voi reveni si cu reteta mea de iaurt cu fructe.
Ieri stateam cu sotul meu pe canapea, intr-un scurt moment de relaxare si oarece tandrete. Ma rog, cel putin incercam momentul de relaxare si tandrete, in timp ce baietii se fugareau prin casa calare pe doua masini, tipind si riziind. La un moment dat, ne intra in raza auditiva un strigat:
“Hai sa fugim in camera, repede si sa inchidem si usa sa nu ne prinda vaca si calul!”
Hm…
“Care vaca si care cal?” striga Cristi.
Din camera se aude raspunsul scurt pe doi:
“Pai vaca e mama si calul esti tu!”
Deci, sa ne intelegem; semnam si ne inclinam cu respect, Vaca si Calul, mindri parinti de maimutoi!
