Reiau aici tema amintirilor din copilarie (www.riverflow.ro).
Am trait suficient de mult inainte de revolutie. Suficient de mult incit sa imi amintesc.
Astazi mai sunt inca persoane care se lanseaza in dispute doctrinare referitor la cit de minunat este socialismul/comunismul si la cit de gresit a fost pus el in practica. Pe ce minunate idealuri se sustine, ce utopie frumoasa este si cum, daca ar fi fost ALTCINEVA la putere, ar fi fost mai bine si mai frumos. Mai sunt persoane si voci (din ce in ce mai multe) gata sa spuna ca astazi tinerii nu au nici o sansa, ca nu isi pot cumpara un apartament, ca trebuie sa lupte din greu pentru o slujba prost platita etc.
Nu mi-ar fi greu sa ma lansez in argumente economice (am pregatirea necesara sa fac asta) care sa desfiinteze toate teoriile si sa demonstreze fara drept de apel ca NU exista socialism/comunism bun si ca sfirsitul e inevitabil acelasi. dar nu o voi face, pentru ca am obosit sa argumentez. Si pentru ca nu am nevoie sa pledez. Eu am amintiri:
Generatia mea a ramas cu o refulare: bananele si portocalele de Craciun. Acum, daca stau bine si ma gindesc, exista o varietate de fructe atit de fascinante, atit de ispititoare si de colorate, de zemoase si parfumate. O varietate pe linga care banana ramine fada si modesta. si totusi… banana ramine unul din fructele mele preferate. Nu ma voi satura niciodata de mincat banane si voi ramine mereu conditionata sa ma gindesc la bradul de Craciun atunci cind miros o portocala. (Cozile cu omor de oamnei la portocale de Craciun, bananele verzi puse la copt pe sifonier, intre foi de ziar, lungile, nesfirsitele zile in care le asteptam sa se ingalbeneasca, eu-copil incercind sa imi amintesc iritata ce gust au bananele).
In ultimul an in care s-a putut iesi din tara, am fost cu parintii si sora mea intr-un tur al tarilor socialiste (ca mai departe nu se putea oricum). Eram mica, aveam vreo sase ani. Cele mai pregnante amintiri care mi-au ramas de acolo nu sunt cele legate de magazinele de jucarii, ci cele legate de magazinele alimentare: cosuri mari de ciocolata intr-un supermaket din Ungaria (ciocolata de acasa era prafoasa si umpluta cu crema de cirese si o furam de pe unde o ascunsese mama si o mincam cu pasiune, placere rara si intezisa) si… un lucru pe care nu il mai vazusem niciodata in scurta mea viata: pui la rotisor la poalele turnului de televiziune din Berlin (atita risipa de carne nu mai vazusera ochisorii mei!) Si marul invelit in ciocolata din parcul de distractii din Berlin.
Mamele noastre si bunicile noastre au ramas si ele conditionate sa stringa cu incapatinare fiecare punguta si fiecare ambalaj; tone de pungi, celofane, cutii, borcane si capace. Nu-i asa? Pentru ca asa era atunci: cind venea toamna si se apucau gospodinele de industriile de conserve era bataie pe celofan, capace si borcane. Tot anul, gospodinele-furnicute stringeau deseuri ca sa aiba in ce depozita zacustile. Nimic nu se arunca pe atunci, totul se recicla. Tricourile rupte, chilotii de bumbacel bun uzati peste masura ajungeau cirpe de sters praful sau de spalat vasele. Buretele de spalat vasele era un concept inexistent. daca faceai rost de un burete de orice fel nu il foloseai in ruptul capului la spalat vasele (ce oroare!) ci il puneai frumos la baie si erai boier: te spalai cu burete!
Imi pare rau ca trebuie sa bruschez bunul simt al cititorilor mei, dar pe atunci nu existau tampoane. Restul e tacere…
Nu am cum sa inteleg chinurile parintilor mei. Sau frustrarile lor. Asa ca revin la ce stiu EU.
Pepsi la mare (cozi interminabile, Pepsi nu se gasea decit la mare, deci era o placere pe care ti-o permiteai o data pe an). O tanti care m-a tras de urechi pentru ca am coborit singura cu liftul hotelului (ca pe atunci era ok sa tragi de urechi copilul altuia, uite asa, ca aveai tu chef, la fel cum era ok sa maninci bataie de la invataor, diriginte, profesor, pentru ca nu ti-ai facut temele, norocul meu ca eram cam tocilara!). Magazinele pline de creveti (o luna numai creveti, o luna numai fasole pastai la borcan, o luna conserve muncitoresti de fasole…) Lampa cu gaz (accesoriu obligatoriu in orice casa pentru ca se lua lumina periodic timp de ore in sir). Radiatorul aprins pe furis ca sa se faca suficient de cald in casa (cind batea cineva la usa se facea liniste si mama/bunica fugea sa scoata din priza radiatorul si sa il ascunda sub pat). Cinci minute de desene animate cu Mihaela duminica, albumul duminical unde mai prindeai, rareori, secvente din cite un desen animat cu Donald sau Mickey. Manifestarile omagiale la care trebuia sa ma duc imbracata in costumasul de pionier, cu fustita si sosete albe neaparat (si era frig, imi era frig si ma plictiseam, dar trebuia sa stau acolo in sosetelele mele albe si sa dau din panglici sau sa invirt cercul ore in sir). Inelele mereu lipsa de la cravata mea de pionier si bentitele obligatorii. Practica agricola (in clasa a patra!!! aveam… 10 ani?!? citeva zile in care aveam norma de cules fasole, cartofi – la struguri a fost cel mai frumos -; ce atita invatat! la cules fasole! AVEAM 10 ANI! nu interesa pe nimeni insolatia, oboseala, mincarea bautura noastra in zilele acelea, copiii nu aveau drepturi. Norocul meu ca eram tocilara si eram scutita de multe “practici” pentru ca eram olimpica si trebuia sa inalt socialismul pe culmile inalte ale stiintei).
Am avut o copilarie fericita. Gratie parintilor mei. Nu gratie sistemului.
Nu pot sa iert sistemul. Niciodata.
Ma duc sa le mai dau copiilor mei jumatate de banana, ma duc sa le gatesc o musaca plina de carne de vita (de aia scumpa), ma duc sa fac shopping, sa gust toate mincarurile lumii, sa imi umplu baia de geluri spumoase de dus, de creme fine, de sapunuri parfumate si scumpe, ma duc sa iau portocale, ma duc sa cumpar jucarii sofisticate, ma duc sa ma plimb in lumea asta parfumata si zgomotoasa in care AM VOIE.
