Zizi online

Iesim in strada pentru salarii si pensii; ne inflamam, ne saturam, ne revoltam pe vorbe in vint, pe brandul de tara, pe aberatiile lui Basescu sau ale oricarui altui fitecine care ne inunda creierii prin ecranele televizoarelor. Ne exprimam doct sau injuram, ne smulgem parul din cap, ridicam pumnii si glasurile pentru autostrazi, pentru piine, pentru benzina, pentru cine mai stie cite alte probleme inexistente, ne lamentam, ne simtitm solidari, ne vaitam de profesori, de rezidenti, de intelectuali, de cultura.

Stam inmarmuriti in fata televizoarelor si inghitim ne-vina nimanui pentru copiii nostri morti.

Cind iesim in strada pentru copiii nostri? Cind punem punct?

Hai ca nu ne-am mai delectat de mult cu explicatii haioase de baietei la 3 ani jumate:)

Victor: “Ce inseamna cer?”

Eu: “Cerul e locul pe care stau norii”.

Tudor: “Adiiiicaaaa… cerul e pielea norilor!”

Hai ca am baieti destepti!

Sa deschid larg fereastra, dimineata, si sa miros aerul verde al primaverii; sa aud rindunicile tipind, sa stiu ca e cinci dimineata dupa gilceava limpede a pasaretului care populeaza copacii risipitor, aproape senzual, baroc de verzi.

Sa imi aud copiii strigind de jos, din fata blocului: “MAMA!”; sa le vad fatucile rumene si ochii cu stelute ridicate spre mine, in timp ce imi povestesc precipitat, de parca s-ar termina timpul si cuvintele, ce minunatii au facut pe unde au umblat.

Sa colind piata, doar de dragul de a colinda, sa gust brinza de vaci, urda, casul, telemeaua de casa, untul, smintina cu care ma imbie tarancile, sa ma bucur de gramezile de ceapa verde etalate pe tarabe, linga legaturile de ridichi si cele de leustean si loboda, sa conversez cu taranul care vinde malai macinat la moara din sat, sa ascult tigancile florarese urmarindu-ma cu buchetele parfumate de lilac sau narcise, sa le cumpar baietilor capsune parfumate cu care sa isi minjeasca boticurile in timp ce toti batrinii cartierului imi zimbesc si se opresc sa ii mingiie cu o vorba sau cu o vorba impotriva deochiului.

Sa ies cu copiii prin ploaie, sa ii las sa sara in toate baltile, sa atinga coarnele melcilor, sa isi plimbe minutele prin frunzisul ud al tufelor de pe marginea drumului.

Sa merg acasa la mama si la sora mea.

Sa ma intilnesc cu prietenii mei, cu care impart aceleasi incintari si aceleasi griji.

Sa imi ascult familia tipind, sarind, alergind, dormind tihnit in apartamentul meu mic.

Sa admir blocurile pictate de pe esplanada din cartier.

Sa merg in gradina botanica, cea mai frumoasa din tara, una din cele mai reusite din Europa, pe aleile captusite cu lalele, pe aleile cu iarba, pe sub arcadele de trandafiri, pe sub ciresii infloriti, pe sub stejari, malini, fugarind mierlele, urmarind ciocanitorile, pindind greierii in gaoacele lor.

Sa ies in parculetele pentru copii, mustind de copii, indisciplinati, obraznici, topaitori, strigatori, atit, atit de fericiti de libertatea lor de a se tavali in nisip sau praf, in timp ce mamele sau tatii lor se coc incetisor la soare, stind la palavre.

Sa fac un bors adevarat, cu bors si leustean si loboda rosie. Sa il maninc cu o mamaliga zdravana si cu o jumatate de ceapa rosie strivita cu pumnul.

Sa ascult si sa primesc zimbetele incintate ale tuturor celor care au aflat ca vom avea al treilea copil. Fara sa ma gindesc la ziua de miine; fara sa se gindeasca la cit de greu va fi; incintati, cu totii, ca vom avea inca un copil si atit.

Asta inseamna, pentru mine, sa traiesc in tara mea. Si va invit si va provoc sa strigati de ce sunteti fericiti aici, mai presus de oricare alt loc din lumea asta.

In Iasi e o primavara superba. Iar. O primavara de aia care imi nelinisteste sufletul, o primavara inflorita si inverzita pe toate partile, frumos mirositoare, dulce, colorata. Si stiu, va dura (iar) prea putin si stiu, voi simti din nou ca visez si mi se termina visul si eu nu apuc, nu apuc sa o apuc, sa o cuprind, sa ma umplu de ea din cap pina in picioare. Deja castanii au dat frunze: verde deschis, catifelate la atingere, moi, pregatind in culcusul palmelor muguri de flori-fluturi. Deja liliacul s-a itit cu piramide mici, prapadite, negricioase, dar stiu, in doua-trei zile vor izbucni mov si parfumat si atunci…e gata…s-a sfirsit primavara. Trebuie sa astept cuminte sa infloreasca teii…

E o emisiune pe Discovery Travel and Living care se numeste “Toddlers and Tiaras”. O prind din cind in cind, navigind pe canale cu telecomanda in mina. In emisiunea asta este vorba despre niste mame (americane). E o poveste trista cu final grotesc despre idealurile lor spulberate intre vasele pe care le spala, casnic, repetitiv, intre cei patru pereti ai casei care le defineste acum identitatea pierduta. Mamele astea, supraponderale, rutinate, obosite, blazate, mame si femei care au renuntat la lupta cu propria imagine si isi ascund trupurile flescaite sub haine lalii, ridurile sub un par neingrijit care atirna slinos peste obrajii grasosi si lasati isi ascund si iluziile in spatele jocului grotesc la care participa cu tot ce a mai ramas din entuziasmul lor.

Mamele astea isi duc fetitele de 2,3, 4, 5 pina la 10-11 ani la concursuri de frumusete. La fabrica de papusi. Acolo isi imbraca fetitele-papusi in rochite cu exces de volanase, in costume din doua piese: top pina la buric si pantalonasi mulati cu exces de paiete, le pun mese si peruci din par stralucitor, cirliontat, bogat, rococo de-a dreptul, le machiaza fatucile maruntele pina le transforma in copii grotesc senzuale ale supermodelelor flamboaiante din paginilie revistelor de scandal si le trimit pe scena. Acolo papusile de 3 ani, de 5 ani, de 10 ani, isi expun funduletele si buricele, arboreaza zimbetele de Miss univers, se intorc cu spatele si dau din fund a la Shakira, intind minutele si isi scutura intr-un mod ce se vrea a fi senzual, probabil, bustul neimplinit.

Cind am vazut “Little Miss Sunshine” mi s-a parut dulce si amar, mi s-a parut o lectie subtila despre viata si familie, despre cum inocenta copiilor tai rastoarna greutatea propriilor iluzii cu care ii incarci pina la fringere. Incep sa imi schimb parerea; incep sa cred ca e doar o ridiculizare a unei realitati monstruoase si, in cazul asta, e o satira prea dulce pentru grotescul, da, nu pot sa scap de cuvintul asta, acestui tip de practici.

Ca 10 nebune decid sa isi transforme fetitele in papusi cu care sa se joace ca sa uite de ratarea lor pot sa inteleg, dar ca un p[ost de televiziune decide sa faca din asta o emisiune care, chiar daca e usor ironica pe alocuri, nu condamna la fiecare cuvint practica asta, mi-e greu sa inteleg. Daca asa ceva s-ar petrece pe aici, in aria mea vizuala si auditiva, jur ca le-as raporta la protectia copilului!

Si e dureros de eterna povestea asta… e despre cum, peste 10 ani, papusile de ceara, mame ratate, scuturindu-si trupurile flescaite prin culise, isi vor sustine propriile progenituri de ceara in jocul asta scirbos!

Ochisori rotunzi, ciocolatii, cu pupilele marindu-se repede, pe masura ce LUMEA incepe sa prinda viata: “Cind o sa fiu eu un pic mai mare, o sa ii cos EU umbra lui Peter Pan! Si o sa vina Peter Pan la miiiine si o sa ma ia de minuta si o sa zbor. Si Tudoooor! Si o sa vedem si noi o umbra mare ca un nor si ca o corabie care zboara!”

Apoi doua perechi de pleoape se string temeinic peste LUME, asteptind pe Clopotica sa li se aseze pe nasuc si sa imprastie cu praf de zine.

“A venit Clopotica?”

“A venit, da, dar n-am zburat!”

Sus, pe canapea, minutele se intind si filfiie; depun un pupic pe nasuc si imprastii usor cu praf de zine si baieteii incep sa zboare in bratele mele. Ochii se incretesc a ris si se umple casa de clopotei. Am Zburat!

Apoi, pasindu-si vorbele grabite de la unul la altul, incepe sa se teasa din nou, povestea: ” Mama! casa aaaasta e corabia noastra de pirati! Si eu si cu tine, mama, suntem doi pirati adevarati! Si TATA e PAPAGALUL meu adevarat si sta aici, pe umarul meu!”

Ridem. E amuzant. Insa imi simt umerii gidilati de urmele pierdute ale aripilor mele de zinuta.

“Cine e Clopotica ta?”

“TU esti Clopotica mea!”

Ieri stateam cu sotul meu pe canapea, intr-un scurt moment de relaxare si oarece tandrete. Ma rog, cel putin incercam momentul de relaxare si tandrete, in timp ce baietii se fugareau prin casa calare pe doua masini, tipind si riziind. La un moment dat, ne intra in raza auditiva un strigat:

“Hai sa fugim in camera, repede si sa inchidem si usa sa nu ne prinda vaca si calul!”

Hm…

“Care vaca si care cal?” striga Cristi.

Din camera se aude raspunsul scurt pe doi:

“Pai vaca e mama si calul esti tu!”

Deci, sa ne intelegem; semnam si ne inclinam cu respect, Vaca si Calul, mindri parinti de maimutoi!

Aseara am realizat ca sunt, totusi, doua lucruri pentru care imi e agreabila, in anumite momente, iarna.

Unul e cintatul de colinde in fata bradului impodobit; e cel mai puternic sentiment de “acasa” pe care il am in acele momente. E cald, miroase a brad, cintam aceleasi doua-trei colinde pe care le stim de cind lumea cu totii, cu mama, cu tata, cu sora si cumnatul, acum si cu copiii.

Al doilea e ascultatul linistii. Nu exista liniste mai plina decit cea care cuprinde orasul seara, cind ninge.

Si privind zapada asternindu-se aseara, am avut o viziune: ce ar fi sa ma trezesc dimineata si orasul, tara sa fie inecate in zapada. Si sa fie LINISTE.

O teorie a mea este ca un Sistem putred pe interior, dar care, in virtutea inertiei, merge, trebuie lasat sa putrezeasca in pace, pina se naruie de tot. Exact ca atunci cind iti cumperi un teren cu o cocioaba pe el. Nu merita sa repari cocioaba de chirpici. Mai faci in ea un revelion si poate, pina la anul, cade de tot; cureti frumos mizeria dupa aceea si faci alta casa. Asta cred eu despre sistemul sanitar din Romania. Nu mai merita reparat. Trebuie lasat sa se naruie si apoi trebuie construit altul, mai trainic si mai frumos.

Si asta cred si despre sistemul electoral. Se indoieste cineva ca se comite frauda electorala la fiecare tur de scrutin? E cineva asa de naiv? Se indoieste cineva ca Pdl, Psd, Pnl, oricare partid s-a dat vreodata in laturi de la turism electoral, voturi multiple, mita electorala si alte practici asa de cunoscute? Nu cred… Dar…na… sistemul mergea asa, inainte; pina in punctul in care a ajuns sa ni se para FIREASCA aceasta situatie. Pina la punctul la care acum, in acest moment cu miza maxima, Geoana e acuzat ca nu stie sa piarda, ca scormoneste dupa nodul din papura, ca, hai, dom’le, da-o incolo de treaba, ciocul mic, ca acum NOI suntem la putere. Si noi, astia care privim la televizor, chiar si noi, cei care l-am votat dintr-un considerent sau altul, continuam in sinea noastra: “parca tu n-oi fi furat la viata ta…” Uite asa merge sistemul.

O sa mai asterpt o bucata de vreme sa putrezeasca definitiv sistemul medical. Dar… incep sa simt un freamat; ridic privirea si parca imi vine sa mijesc o dunguta de zimbet; ridic nasul in vint si…parca simt miros de praf; praf de ala de la prabusirea unu SISTEM.

Poate ca a fost BINE ca tara asta s-a impartit in doua; poate ca a fost BINE ca ne-am incrincenat asa de tare sa tinem cu unul sau cu altul; poate ca a fost BINE ca victoria unuia sau a altuia sta in doar 70 000 de voturi. Pentru ca asta i-a fortat pe perdanti sa URLE. Sa vina cu “camioane de probe”; sa ia atitudine pe cai legale si transparente, obligind autoritatile statului sa dea un verdict: s-a fraudat! It’s official! Doamne ajuta! Pentru ca daca se intimpla asta, nimeni nu mai iarta pe nimeni; nu mai inchide Pdl-ul ochii data viitoare la fraudele Psd; nici Psd-ul la fraudele Pdl; or sa se PAZEASCA unii pe altii; or sa fie vigilenti. Si de aici, noi, votantii, poporul, asa rupt in doua, iesim in cistig. Ce minunat le aseaza pe toate soarta!

Psd si-a taiat creanga de sub picioare pentru viitoarele alegeri. NU mai au cum sa fraudeze de acum. In momentul asta nu le pasa. Si noi, ne alegem cu un SISTEM nou, mai trainic si mai frumos.

Hai ca e bine, pina la urma!

Spre profunda lamurire, iaca si prima crapatura in fundatia SISTEMULUI; a se citi comunicatul din data de 8 decembrie anul curent:

http://www.roaep.ro/ro/section.php?id=cauta&termen=alegeri+europarlamentare&page=1

Mai, popor!

De ce ti-e frica de bogati? De ce consideri ca toti bogatii din tara asta te fura? Pentru ca nu ai ce pune pe masa? De ce nu te intorci spre tine, popor si de ce nu te judeci cu aceeasi moneda? Ai mers la scoala? Ai muncit din rasputeri? Esti cinstit in toate circumstantele vietii tale? Popor, faci evaziune fiscala pentru ca nu iti place de statul furacios? Popor, dai spaga? Popor, primesti spaga? De ce esti ipocrit si demagog, popor? De ce pui pe seama altora (stat, bogati, mafie, moguli) incompetenta ta proprie si incapacitatea ta de a-ti face o viata in parametrii pe care ti-i doresti?

Popor drag, minunat de special popor, de ce arunci cu piatra! Opreste-te si cugeta! De ce sari la bataie? De ce astepti de la un tatuc luminat sa iti deschida drumul luminos? De ce nu iti construiesti tu cararea galbena spre minunatul Oz si de ce astepti sa iti dea marele vrajitor tot ce trebuie? Nu stii tu, drag popor, ca Vrajitorul din Oz e un biet batrin care se ascunde in spatele unui ecran luminos turnindu-ti ce vrei sa auzi?

Mai popor, de ce te bucuri cind presedintele tau ciuruie jumatate minus unu din restul populatiei alegatoare? De ce, draga popor, nu intelegi ca noi de aia nu l-am votat; pentru ca stiam ca nu e capabil sa se bucure frumos; pentru ca vroiam sa auzim, tinjeam, ne era dor de limba aia de lemn de prostanac care sa spuna reverentios: multumesc celor care m-au votat, iar pentru cei care Nu m-au votat, o sa incerc sa fiu un presedinte atit de bun, incit sa le schimb parerea; sau: poporul a votat, poporul are dreptate (ne inclinam cu gratie in fata vrerii lui). Nu, nu ne faceam iluzii ca ei chiar vor face asta. Dar ne doream ceva frumos, o forma placuta, calma, linistita, un ton dulce, un multumesc, o verticalitate formala (repet, formala), putin gratie in viata noastra.

Popor, noi, jumatate minus unu nu ne faceam iluzii ca vor disparea mogulii si mafia; nici ca struto-camila alianta va rezista; nici ca nu se va mai fura. Noi doar vroiam sa nu fim ciuruiti. Sa putem si noi sa stam in tara asta si sa vorbim cu patima sau fara, dar sigur pe un ton civilizat despre ce nu ne place la ceilalti.

Popor iubit, de ce esti naiv? Acum cinci ani nu ti s-a promis caderea mafiei Psdiste? Citi psdisti, popor drag, fac inchisoare sau sunt completi discreditati politic? Acum, popor drag, ce astepti? Sa intre mogulii la inchisoare? Mai crezi asta, inca? Popor drag, de ce ti-e frica de Iliescu, Mitrea si Hrebenciuc si Vanghelie si de ce nu ti-e frica de Udrea, Cocos, Videanu, Berceanu, Blaga? Nu ti-au demonstrat toti, fara exceptie, de ce sunt in stare? Si atunci, in conditiile in care la orice demagogie a Psd-Pnl putem sa raspundem cu o demagogie Pdl; la orice mogul al lor nostru putem sa va aratam unul al vostru; la orice hot al nostru putem sa va aratam unul de-al vostru, atunci cum ai ales popor? Ai ales Presedintele ciuruitor…

Ai grija, popor drag, pe CINE ciuruie Presedintele asta… Trei moguli sau 49, 7% dintre ai tai…

Mi-esti drag, popor; dincolo de cit pot exprima cuvintele. Si de aceea voi trece peste amareala, ma voi inclina respectuos si voi continua sa cred in tine. Nu fara sa iti spun, insa, zi de zi: sa fii elegant, reverentios, zimbitor si politicos, gratios, tolerant si deschis, mindru si civilizat.

O sa te iubesc mereu, popor, indiferent unde voi fi; dar, iarta-mi egosimul si, poate, lasitatea, daca Presedintele tau (al nostru?) o sa ma ciuruie, atunci o sa plec…