Praga noastra

Si ne-am intors din concediu…

Am fost la Praga. Din nou.

Prima data am fost acum trei ani, in luna de miere. Eram extrem de stresati, fusese un an greu, in care evenimente naucitoare s-au incapatinat sa se succeada fara pauza, fara ragaz de o rasuflare linistita, unul dupa altul. Se acumulase multa oboseala si eram amindoi la marginea nervilor; atit de la marginea nervilor incit ma umplusem de fobii absurde si plingeam constant si aparent degeaba, si eu si Cristi.

In prima zi in care am ajuns acolo, dupa un epuizant drum cu un autocar mizerabil, plin de cocalari, dar plin ochi, de nu mai era loc nici sa te misti, am ajuns flenduri in marele oras. Eram asa de naivi ca ma buseste risul: noi doi, mici provinciali de Iasi, fara nici o coroana ceheasca schimbata din tara, am ajuns intr-o Cehie in care duminica seara la ora sapte nu mai e nimic deschis, intr-o autogara murdara, cu o droaie de bagaje dupa noi. In naivitatea noastra, nu ma intrebati de ce, am crezut ca am ajuns asa… intr-un fel de tirg al iesilor, intrucit am intrebat naivi pe cineva unde e hoteul Apollon de pe strada Konevova. Ni s-a raspuns: “in care Praga?”, de am ramas ametiti de cap; cum adica in care Praga? In Praga!!!

Praga are nenumarate districte sa le spunem, asa cam cum e cu sectoarele din Bucuresti, dar, spre comparatie, nu sunt 5, sunt pe putin 10. Banuiesc ca am avut un inger pazitor tare milostiv, pentru ca am luat-o pe jos prin ditai Praga sa cautam hotelul. Si culmea e ca l-am gasit dupa scurt timp! Asa, orbecaind aiurea pe strazi.

Prima seara am consumat-o in nervi; eram obositi, nauciti, dezamagiti de camera de la hotelul care trebuia sa fie de 3 stele, dar era in fapt de vreo doua la dotari si confort, speriati de cartierul oarecum muncitoresc in care stateam, fara vegetatie, strada larga, cu tramvai si blocuri imense pe ambele parti…

A doua zi am plecat pe jos sa descoperim un chiosc de ziare de la care sa luam o harta (ca nu aveam nici harta, nici ghid turistic). Am luat o harta si acolo am cautat unicul obiectiv turistic despre care stiam in Praga: Podul Carol. Ne-am gindit noi asa ca acolo tre sa fie “sentru'”. Acolo era. Cind am trecut pe linga Narodni Divadlo si am pasit pe strada care duce la pod, lumea noastra de mici tragedii si marunte griji s-a prabusit in spatele nostru. Ochii si sufletul ni s-au umplut instantaneu cu vederea aceea superba: podurile peste Vltava si Prazsky Hrad si Mala Strana desfasurindu-se maiestuos in fata noastra, imense, superbe, din alta lume si de aici, de peste timp si din clipa asta pina spre eterniatte.

Am umblat atunci asa de mult incit am facut o intindere la picior de a trebuit Cristi sa faca pe mimul intr-o farmacie de cartier pina a priceput tanti de acolo, necunoascatoare de limbi straine, ca avem nevoie de fastum gel.

Praga a fost minunea noastra.

De atunci si pina acum ne-am zapacit prietenii cu Praga. De atunci si pina acum nu am putut trece peste momentul Praga, astfel ca fiecare concediu, fiecare craciun, Paste si revelion includea si o programare la Praga. In asa fel incit, la un moment dat, am inceput sa simtim un fel de iritare, un freamat in buricele degetelor, o teama nedeslusita ca suntem intr-un vis de ala in care stii ca trebuie sa ajungi undeva si stii si ca te trezesti si nu o sa mai ajungi niciodata.

Anul asta am zis: ce-o fi, o fi, mergem la Praga! Ca sa ne treaca, ca sa depasim momentul, ca sa ne putem duce si prin alte parti!

Destinul a facut ca si anul acesta, intr-o ciudata bucla a vietii, sa fim la fel de obositi, stresati si macinati de marile si micile noastre tragedii. Am ajuns acolo la fel de obositi ca acum trei ani, cu lacrimile in git, cu insomniile noastre, cu disperarile noastre.

Cind am intrat cu masina pe strazile dinspre centru ale Pragai s-a intimplat acelasi lucru: lumea noastra de acasa s-a prabusit zgomotos in urma noastra si noi am plecat la plimbare prin Praga precum Adam si Eva: goi, zimbitori si tinindu-ne de mina.

Ne fusese teama ca vom fi usor dezamagiti. Ne fusese teama ca acum trei ani am pictat Praga cu dorinta noastra de bine si ca acum poleiala ei se va risipi.

N-a fost asa.

Nu sunt cuvinte suficiente pentru a descrie Praga. Putem vorbi despre ce am facut si vazut acolo inca un an linistit; si o sa o facem, spre disperarea prietenilor nostri.

Ai nostri toti, fara exceptie, cind am ajuns acasa, ne-au intrebat: “V-a trecut de Praga?” Rapunsul nostru invariabil a fost: NU.

Praga e povestea noastra frumoasa; e medicamentul sufletelor noastre; e basmul nostru in care se poate intimpla orice minune; e Praga noastra…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *